Prima pagină » Știri externe » Fraudă masivă la serviciul de eliberare a pașapoartelor din Ungaria. Zeci de persoane au intrat în SUA sub identitate falsă

Fraudă masivă la serviciul de eliberare a pașapoartelor din Ungaria. Zeci de persoane au intrat în SUA sub identitate falsă

Fraudă masivă la serviciul de eliberare a pașapoartelor din Ungaria. Zeci de persoane au intrat în SUA sub identitate falsă
Detalii în articol

Potrivit unui document al Departamentului american al Securității Naționale, obținut de ziariști, 30 din cei 85 de „cetățeni ai Ungariei” au rămas în Statele Unite. Americanii sunt îngrijorați că printre ei ar putea fi teroriști sau spioni ruși expulzați, care și-au cumpărat un pașaport unguresc autentic de la grupările de crimă organizată din Ungaria, potrivit The Washington Post. 

Ungaria se numără printre statele UE ai căror cetățeni pot călători fără viză în SUA timp de 90 de zile. Din 2011, peste 1 milion de persoane au profitat de hotărârea guvernului Viktor Orban de a acorda cetățenie etnicilor maghiari din afara granițelor. Dintre aceștia, cred oficialii americani, o parte și-au vândut pașapoartele unor grupări criminale, care le-au pus la dispoziția celor ce își doreau o identitate falsă. Cel puțin 700 de persoane care nu sunt etnici maghiari au reușit să obțină pașapoarte ungurești folosind vulnerabilitățile sistemului de la Budapesta.

Breșa de securitate descoperită de americani tensionează relațiile bune dintre Donald Trump și Viktor Orban. Premierul ungar este unul din puținii politicieni europeni importanți care l-au susținut pe Trump în campania electorală din 2016 și a salutat victoria acestuia drept un eveniment istoric. Atitudinea sa a fost apreciată de consilierii președintelui american, care au apreciat politica anti-imigrație a lui Orban.

Luna trecută, oficialii americani au avertizat Ungaria că ar putea fi suspendată temporar din Programul Visa Waiver, dacă nu-și rezolvă problemele de securitate ale sistemului de eliberare a pașapoartelor. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Situație revoltătoare la bloc! Un locatar a sunat la 112 din cauza plânsetelor unui bebeluș. Ce spun autoritățile despre astfel de reclamații
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...