Prima pagină » Știri externe » ÎNTÂLNIREA dintre Vladimir Putin și Kim Jong-Un s-a încheiat/ Rusia și Coreea de Nord sfidează presiunile Occidentului

ÎNTÂLNIREA dintre Vladimir Putin și Kim Jong-Un s-a încheiat/ Rusia și Coreea de Nord sfidează presiunile Occidentului

Întâlnirea bilaterală dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său nord-coreean, Kim Jong-Un, s-a încheiat, după ce liderii și-au exprimat angajamentul de a continua parteneriatul strategic.

Vladimir Putin și Kim Jong-Un au efectuat o vizită la Beijing pentru a participa la cea mai mare paradă militară organizată în China, cu ocazia comemorării sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial.

Vladimir Putin și-a început vizita duminică, participând la summitul OCS și purtând discuții trilaterale cu premierul Indiei, Narendra Modi,  și cu președintele Chinei, Xi Jinping. Cei trei lideri și-au reiterat angajamentul de a colabora pentru a contracara amenințările impus de Occident.

Kim Jong-Un a ajuns la Beijing marți, alături de fiica sa Kim Ju Ae, care este presupusul succesor al liderului nord-coreean. Acesta s-a întâlnit, miercuri, cu Xi Jinping și Vladimir Putin, urmând să poarte o discuție bilaterală cu președintele rus.

Vladimir Putin i-a mulțumit lui Kim Jong-Un pentru trimiterea de trupe în Ucraina

În cadrul întâlnirii, Vladimir Putin i-a mulțumit lui Kim Jong-Un pentru trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean.

„Aș dori să vă mulțumesc în numele poporului rus pentru participarea noastră comună la lupta împotriva neonazismului contemporan”, a declarat Putin, reluându-și discursul pentru a justifica ofensiva din Ucraina, lansată în 2022.

De asemenea, Putin a salutat relațiile diplomatice dintre cele două state, pledând pentru consolidarea parteneriatului strategic, bazat pe încredere.

„În ultimul timp, relațiile dintre țările noastre au devenit deosebit de amicale, bazate pe încrederea dintre aliați”, a declarat Putin la începutul întâlnirii.

La sfârșitul întâlnirii, cei doi lideri și-au strâns mâna și s-au îmbrățișat, demonstrând încă o dată stabilitatea relațiilor dintre cele două state.

Foto: Profimedia

Recomandarea autorului:

Paradă militară uriașă la Beijing, de Ziua Victoriei. China și-a etalat ARSENALUL. Momente-cheie de la ceremonia la care participă Xi, Putin sau Kim

Xi Jinping susține că „renașterea națiunii chineze” este „de neoprit”/ „Omenirea se confruntă din nou cu o alegere între pace sau RĂZBOI”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!