Vicepreședintele american JD Vance avertizează Israelului că Washingtonul nu își poate construi politica în Orientul Mijlociu în funcție de interesele guvernului israelian. Vance spune că Israelul rămâne partener importanr pentru SUA, însă cele două țări pot avea poziții diferite atunci când intersele lor nu coincid.
JD Vance a declarat că Statele Unite nu își pot permite ca politica sa față de Orientul Mijlociu să fie „subordonată Statului Israel”.
Vicepreședintele american a precizat marți, la Summitul All-In din Los Angeles, că Israelul rămâne un partener important pentru SUA în domeniul tehnologiei militare și al informațiilor, dar că Washingtonul nu va urma automat poziția guvernului israelian în problemele de securitate.
„Vom lucra cu oamenii atunci când vom lucra cu ei. Vom fi în dezacord atunci când vom fi în dezacord. Și vom urmări interesele Americii”, a spus Vance, potrivit POLITICO.
Relația dintre Washington și guvernul Netanyahu a devenit mai complicată în ultimele luni. În iunie, Vance a avertizat Israelul că mai are puțini prieteni și că ar trebui să se gândească bine înainte de a înstrăina Washingtonul.
Vicepreședintele american a intrat deja în conflict cu o parte a comunității diplomatice israeliene și cu establishmentul republican pro-israelian.
Poziția sa din iunie, când a apărat un acord de încetare a focului cu Iranul, i-a nemulțumit pe unii oficiali israelieni și a afectat relația sa cu unii donatori republicani pro-israelieni.
În declarațiile de marți, Vance l-a lăudat și pe Donald Trump pentru că a fost dispus să aibă poziții diferite de Benjamin Netanyahu atunci când interesele SUA și ale Israelului nu au coincis.
„Donald Trump este singurul președinte din ultimii 40 de ani care a fost dispus să spună «Știi ce? Da, Bibi este un partener bun, dar eu și Bibi avem o opinie diferită despre asta» sau «Bibi se înșală în privința asta» sau poate «Bibi are dreptate în privința asta din perspectiva Israelului, dar poporul american are nevoie să mergem într-o direcție diferită»”, a spus el.
Vance a comparat relația cu Israelul cu alianțele europene ale Washingtonului și a spus că nici politica externă a SUA față de Europa nu ar trebui să fie „subordonată NATO”.