Prima pagină » Știri externe » Kremlinul interzice studiile semnate de Universitatea YALE în Rusia. Activitatea prestată de centrul educațional american este indezirabilă

Kremlinul interzice studiile semnate de Universitatea YALE în Rusia. Activitatea prestată de centrul educațional american este indezirabilă

Kremlinul interzice studiile semnate de Universitatea YALE în Rusia. Activitatea prestată de centrul educațional american este indezirabilă

Prestigioasa universitate americană Yale a intrat în vizorul autorităților ruse, care au etichetat-o drept incompatibilă cu normele educației superioare, după ce mai multe studii publicate în reviste de specialitate au contestat noile cuceriri teritoriale realizate de Rusia în Ucraina.

Studiile și lucrările realizate de Universitatea Yale sunt considerate indezirabile pe teritoriul Rusiei, pentru că au rolul de a destabiliza ordinea în societatea rusă.

„Activităţile acestei universităţi vizează să aducă atingere integrităţii teritoriale a Federaţiei Ruse, să impună o blocadă internaţională statului şi să submineze fundamentele sale economice, precum şi să destabilizeze situaţia socio-economică şi politică din ţară”, susțin autoritățile de la Kremlin.

Consecinţele exacte ale acestei interdicţii nu sunt deocamdată clare pentru Universitatea Yale are sediul în afara teritoriului rus. De la elaborarea primei liste cu entități considerate indezirabile în urmă cu un deceniu, acum numărul acestora se apropie de 200, relatează Bloomberg.

Odată etichetate drept indezirabile, organizațiile își pierd dreptul de a mai activa în Rusia și implicit, toți cei care colaborează sau au colaborat cu ele, devin ținta proceselor intentate de stat.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Soldatul ZELENSKY a murit la scurt timp după ce rușii l-au eliberat din captivitate: „Era atât de epuizat încât a devenit o fantomă a lui însuși”

Vica BLOCHINA, despre motivul pentru care a venit în România: „Am plecat mai mult să fug de libertate. Nu că eram săracă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Victorie DEFINITIVĂ pentru România în dosarul Roșia Montană! Gabriel Resources PIERDE și ultima cale de atac
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Starship, din nou în SPAȚIU! Reușita companiei lui Elon Musk
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...