Prima pagină » Știri externe » Liderul nord-coreean Kim Jong-Un va efectua o vizită la Moscova

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un va efectua o vizită la Moscova

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un va efectua o vizită la Moscova
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un se va deplasa la Moscova în mai, cu ocazia comemorării a 70 de ani de la victoria Aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax, relatează AFP.

„Participarea (la ceremonie) a liderului nord-coreean a fost confirmată, pregătim sosirea sa”, a declarat Peskov. Aceasta va fi prima călătorie în străinătate a liderului nord-coreean de la sosirea sa la putere în 2011.

O vizită în Rusia a lui Kim Jong-Un ar putea arăta voința Phenianului de a-și reduce dependența față de China, principalul său aliat diplomatic și economic, în timp ce Moscova multiplică semnalele de susținere a acestei țări, una dintre cele mai izolate din lume.

La sfârșitul lui noiembrie, Rusia a votat împotriva unei rezoluții ONU care ar fi permis aducerea regimului nord-coreean în fața justiției internaționale pentru crime împotriva umanității, calificată de Moscova drept „contraproductivă”.

Moscova a precizat de asemenea că înțelege furia Coreei de Nord față de filmul american „The Interview”, aflat la originea unor noi tensiuni între Phenian și Washington.

Pe lângă Kim Jong-Un, numeroși șefi de stat, între care și președintele american Barack Obama, au fost invitați la ceremonie. Douăzeci dintre ei au confirmat deja participarea, a anunțat săptămâna trecută șeful diplomației ruse Serghei Lavrov.

În fiecare an, Rusia sărbătorește la 9 mai victoria Aliaților împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial. Această comemorare este în mod tradițional prilejul unei parade militare în Piața Roșie, în care Moscova își afișează puterea militară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!