Prima pagină » Știri externe » LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 183. Zelenski: Independența Ucrainei nu se va sfârși niciodată/ Explozii puternice în regiunea Kiev. Autoritățile îndeamnă populația să se adăpostească urgent

LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 183. Zelenski: Independența Ucrainei nu se va sfârși niciodată/ Explozii puternice în regiunea Kiev. Autoritățile îndeamnă populația să se adăpostească urgent

LIVE UPDATE | Război în Ucraina, ziua 183. Zelenski: Independența Ucrainei nu se va sfârși niciodată/ Explozii puternice în regiunea Kiev. Autoritățile îndeamnă populația să se adăpostească urgent

Discurs emoționant al președintelui Volodimir Zelenski de Ziua Independenței Ucrainei: Zelenski afirmă că independența Ucrainei nu se va sfârși niciodată și că nu există bombe care să poată șterge libertatea și voința poporului ucrainean. Forţele armate ucrainene au anunțat, într-o alertă emisă prin contul oficial de Telegram, că „mai multe” explozii au fost auzite joi, în jurul orei 3.00, în districtul Vîşhorod, aflat la nord de centrul oraşului. Un alt atac rusesc cu rachete a provocat 22 de decese și 50 de răniți într-un oraș aflat la 145 km de Donețk, chiar de Ziua Independenței Ucrainei. 

UPDATE ora 08:50 – Explozii puternice în regiunea Kiev. Autoritățile îndeamnă populația să se adăpostească urgent

Şeful administraţiei militare regionale Kiev, Oleksei Kuleba, a arătat, tot pe Telegram: „Avem informaţii despre mai multe sunete de explozii într-o comunitate din districtul Vîşhorod. Clarificăm aceste informaţii. Servicii de urgenţă deja lucrează”.

Kuleba a făcut apel la locuitori să caute adăpost imediat.

UPDATE ora 08:30 – Zelenski: Rachetele rusești au ucis 22 persoane în gară de Ziua Independenței Ucrainei

Cel puțin 22 persoane au fost ucise și alte 50 de persoane au fost rănite în urma unui atac cu rachete rusești asupra unei gări ucrainene miercuri, a declarat președintele Volodimir Zelenski, în timp ce Ucraina a marcat aniversarea independenței sale de sub dominația sovietică.

Zelenski avertizase marți cu privire la riscul unor „provocări rusești respingătoare” de Ziua Independenței, care, întâmplător, a împlinit și șase luni de când forțele rusești au invadat Ucraina, declanșând cel mai devastator conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Într-un discurs video adresat Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, Zelenski a declarat că rachetele au lovit un tren în micul oraș Chaplyne, la aproximativ 145 km vest de Donețk, ocupat de Rusia, în estul Ucrainei.

Patru vagoane au luat foc, a spus Zelensi.

„Până în prezent, cel puțin 22 de persoane au fost ucise și aproximativ 50 de persoane au fost rănite. Salvatorii lucrează, dar, din păcate, bilanțul victimelor ar putea crește”, a declarat Zelenski.

Ministerul rus al Apărării nu a a transmis niciun fel de comentarii.

UPDATE 08:15 – Papa Francisc și Patriarhul Kirill al Rusiei nu se vor întâlni în timpul vizitei în Kazahstan

Luna viitoare Papa Francisc va merge în Kazahstan, în perioada 13-15 septembrie. El va participa la cel de-al VIII-lea Congres al liderilor religioși. La același congres va lua parte și Patriarhul Kirill al Rusiei, dar conform declarațiilor mitropolitului Antonie, nici nu se pune problema ca cei doi lideri religioși să se întâlnească, potrivit Digi24.

 „Această întâlnire trebuie să fie un eveniment independent, în virtutea importanței sale”, a declarat mitropolitul Antonie pentru RIA.

UPDATE 08:00 – Zelenski: Independența Ucrainei nu se va sfârși niciodată

Președintele Ucrainei s-a adresat poporului ucrainean căruia i-a transmis că independența țării nu se va sfârși niciodată și că nu există bombe care să poată șterge libertatea și voința poporului ucrainean.

E aproape noapte, ziua noastră principală, Ziua Independenţei Ucrainei, se apropie de sfârşit. Dar independenţa noastră nu se sfârşeşte şi nu se va sfârşi niciodată. Şi va exista a 32-a Zi a Independenţei, şi a 33-a, şi cele care urmează, cât timp va mai fi pe pământ. Ucraina va trăi veşnic. Şi va deveni mai puternică în fiecare zi. Şi absolut toată lumea înţelege asta – de la Consiliul de Securitate al ONU la toate capitalele, fără excepţie.

Deci să nu ne retragem de pe drumul nostru, să luptăm, să exprimăm recunoştinţa faţă de fiecare care ne sprijină, să avem grijă de statul nostru, să ne păstrăm unitatea – aceeaşi unitate ca azi, ca în fiecare zi din aceste şase luni. Şi niciun duşman nu va putea să ne învingă. Nu există bombe care să poată şterge libertatea şi nu vor fi niciodată proiectile care să înfrângă voinţa poporului care crede în el însuşi„, a afirmat Zelenski, în mesajul transmis miercuri noapte, potrivit news.ro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Vor continua să crească prețurile apartamentelor în timp ce vânzările acestora scad? Ce spune un CEO cu 20 de ani de experiență în imobiliare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Ozempic lovește puternic în cel mai mare fast-food din lume. Cum regândește McDonald’s meniul?