Prima pagină » Știri externe » Macron i-a cerut lui Xi Jinping să sprijine pacea din Ucraina. „Capacitatea noastră de a lucra împreună este decisivă”. Răspunsul liderului chinez

Macron i-a cerut lui Xi Jinping să sprijine pacea din Ucraina. „Capacitatea noastră de a lucra împreună este decisivă”. Răspunsul liderului chinez

Președintele francez Emmanuel Macron și președintele chinez Xi Jinping au promis, joi, să coopereze într-o serie de probleme globale, inclusiv în găsirea unei soluții care să pună capăt războiului din Ucraina. Cei doi lideri s-au întâlnit în Marea Sală a Poporului de la Beijing, relatează France24.

Xi și Prima Doamnă Peng Liyuan i-au primit pe Macron și soția sa, Brigitte, în capitala Chinei, cu o gardă de onoare și un grup de copii care fluturau steaguri și îi aplaudau pe soții Macron.

Președintele francez, care va găzdui summitul G7 anul viitor, a intrat zâmbind în Sala impunătoare și a trimis salutări mulțimii, în timp ce o fanfară interpreta imnurile naționale ale ambelor țări. După ceremonie, Macron i-a spus lui Xi că Franța și China trebuie să depășească „diferențele” dintre ele.

La rândul său, liderul chinez a răspuns afirmațiilor lui Macron, solicitând relații „mai stabile”.

Macron îi cere lui Xi să sprijine pacea din Ucraina

Întâlnirea dintre Xi și Macron are loc în timp ce americanii și europenii încearcă rând pe rând să negogieze sfârșitul războiului de aproape patru ani din Ucraina, Macron conducând o campanie de contracarare a unui plan susținut de SUA, criticat pe scară largă pentru că repetă cerințele Rusiei.

„Trebuie să continuăm să lucrăm pentru pace și stabilitate în lume, precum și în Ucraina și în alte regiuni afectate de război”, i-a spus Macron lui Xi, adăugând: „Capacitatea noastră de a lucra împreună este decisivă”. „Conflictul reprezintă o amenințare vitală pentru securitatea europeană, dar și pentru respectarea ordinii internaționale bazate pe statul de drept”, a spus el.

„Sper că China se va alătura… eforturilor noastre de a obține, cât mai curând posibil, cel puțin un armistițiu sub forma unui moratoriu asupra atacurilor care vizează infrastructura critică”, a declarat el în conferința de presă comună.

„Este crucial să lucrăm împreună pentru o pace dreaptă și durabilă, una care respectă dreptul internațional.”

Xi a subliniat sprijinul Beijingului pentru un armistițiu

„China susține toate eforturile depuse pentru pace și speră că toate părțile vor ajunge la un acord de pace echitabil, durabil și obligatoriu, acceptabil pentru toate părțile, prin dialog și negocieri”, a spus liderul de la Beijing.

„China va continua să joace un rol constructiv în soluționarea politică a crizei, opunându-se în același timp cu fermitate oricăror încercări iresponsabile de a da vina și de a denigra China”, a spus el.

Franța și alte țări europene și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la poziția Beijingului, argumentând că aprofundarea legăturilor sale cu Moscova a subminat eforturile de izolare a Rusiei.

Într-o declarație adresată reporterilor după întâlnire, Xi a descris discuțiile ca fiind „prietenoase, sincere și fructuoase”.

Președintele Chinei a spus că cele două țări au decis că „ar trebui să susțină multilateralismul, să stea de partea corectă a istoriei, să adere la dialog egal și cooperare deschisă și să demonstreze pe deplin valoarea strategică și influența globală a parteneriatului strategic cuprinzător China-Franța”.

El a adăugat că cele două țări ar trebui să demonstreze independența și viziunea strategică a marilor puteri „indiferent de schimbările din mediul extern”.

„Ar trebui să ne înțelegem și să ne sprijinim reciproc în problemele care implică interesele fundamentale și preocupările majore ale fiecăruia”, a spus el.

După discții, cei doi lideri au organizat o ceremonie de semnare a 12 acorduri care acoperă domenii precum învățământul superior și energia nucleară, până la conservarea urșilor panda uriași.

Ultimul acord vine în urma întoarcerii în China, săptămâna trecută, a doi panda uriași care petrecuseră 13 ani în Franța.

Cei doi lideri au convenit, de asemenea, să extindă cooperarea în domenii precum aviația și economia verde.

Xi a declarat că țara sa este dispusă să importe mai multe produse franceze de înaltă calitate și ar primi cu brațele deschise mai multe companii franceze, potrivit unui comunicat de la Beijing.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Soții Macron au fost tratați regește la sosirea în Beijing. Chinezii le-au întins covorul roșu și i-au oferit lui Brigitte un buchet uriaș de flori. Ce semnificație a avut ținuta primei doamne a Franței

Emmanuel Macron merge miercuri în China. Macron vrea ca președintele Chinei să îl convingă pe Vladimir Putin să oprească războiul în Ucraina

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hantavirusul este foarte diferit de COVID. Va provoca următoarea pandemie?
Digi24
Joe Biden se luptă să împiedice publicarea unor înregistrări ale convorbirilor cu biograful său. Ce au vorbit cei doi
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce ar însemna o guvernare cu AUR? Politologul Cristian Pîrvulescu dezvăluie detaliul pe care mulți români îl ignoră
Mediafax
Situație fără precedent într-o țară: 50 de orașe sufocate de temperaturi extreme
Click
Câștigau 2.300 de euro în Olanda, dar au ales să revină în România. Motivul pentru care un cuplu a renunțat la viața din străinătate: „Am rămas șocați când am venit”
Digi24
PNL somează PSD să pună capăt crizei politice. Reacția lui Sorin Grindeanu
Cancan.ro
Elena Mateescu anunță urgia care lovește România. Vin ploi puternice, tunete și lapoviță la munte
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Raluca Bădulescu în costum de baie și fără perucă. Imagini rare cu vedeta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Greșeala pe care o fac mulți când aleg un autovehicul
Descopera.ro
De ce nu am găsit încă extratereștri? Paradoxul care îi pune în dificultate pe cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Măria mea se tăvălea cu un tip în patul nostru matrimonial
Descopera.ro
De ce mâncarea din zilele noastre are mai puțini nutrienți decât în trecut?