Prima pagină » Știri externe » Mai mulți străini, între care și europeni, printre victimele atacului de la Nairobi

Mai mulți străini, între care și europeni, printre victimele atacului de la Nairobi

Mai mulți străini, între care cel puțin șase europeni, se află printre victimele atacului asupra unui centru comercial din Nairobi, în timp ce autoritățile kenyene se tem că bilanțul tragediei ar putea fi mult mai ridicat decât cel de 59 de morți anunțat duminică, relatează AFP.

Mai mulți străini, între care cel puțin șase europeni, se află printre victimele atacului asupra unui centru comercial din Nairobi, în timp ce autoritățile kenyene se tem că bilanțul tragediei ar putea fi mult mai ridicat decât cel de 59 de morți anunțat duminică, relatează AFP.

Doi francezi, trei britanici, doi canadieni, un sud-african, o sud-coreeană, o olandeză, doi indieni, un peruan și un celebru poet și om de stat ghanez, Kofi Awoonor, au decedat în atacul de la Nairobi. Cetățeni americani și numeroși alți occidentali – ținte privilegiate ale atacatorilor – figurează printre răniți.

„Din nefericire, una dintre victime este o olandeză în vârstă de 33 de ani”, a a anunțat duminică Ministerul olandez de Externe într-un comunicat.

Ministrul Frans Timmermans a transmis condoleanțe familiei victimei, a cărei identitate nu a fost comunicată și rudelor tututor celorlalte victime.

Șapte olandezi, care se aflau în centul comercial, au reușit să scape nevătămați, a adăugat ministerul, afirmând că diplomații olandezi le acordă sprijin.

Un medic peruan, fost director adjunct al Fondului pentru Copii al Națiunilor Unite (UNICEF) din Kenya, figurează, de asemenea, printre victime.

Doctorul Juan Jesus Ortiz se afla în centru împreună cu fiica sa, care a fost rănită, precizează într-un comunicat Ministerul peruan de Externe, care condamnă ferm acest atentat terorist brutal.

Ortiz, în vârstă de 63 de ani, era consultant internațional pentru sănătate publică al UNICEF și al Băncii Mondiale. El locuia la Nairobi, unde se afla de mai mulți ani.

„În prezent la pensie, el avea contract cu o universitate din Liverpool și trebuia să meargă acolo într-o săptămână”, a precizat, din Statele Unite, pentru un post de radio unul dintre cei trei fii ai săi, Ricardo Ortiz.

Alte două victime ale atacului din Nairobi sunt cetățeni francezi, o mamă și fiica sa. Acestea au fost „executate în parcarea centrului comercial”, a anunțat duminică ministrul delegat pentru francezii din străinătate, Hélène Conway-Mouret.

„Două dintre compatrioatele noastre au fost atacate în mod laș, executate în parcarea centrului comercial în care tocmai își făcuseră cumpărăturile”, a declarat Conway-Mouret, ministru delegat pentru francezii din străinătate, pentru postul de televiziune BMF-TV.

Alți cinci francezi se aflau în centrul comercial în momentul atacului și au putut fugi, a adăugat ministrul.

Luarea cu asalt a centrului comercial Westgate, un loc foarte frecventat de kenyeni și expatriați la sfârșit de săptămână, a fost revendicată de insurgenții somalezi Shebab, afiliați Al-Qaida.

Cel puțin 59 de persoane au fost ucise și alte 175 rănite în atac, potrivit autorităților kenyene. Bilanțul ar putea fi însă mult mai ridicat, a afirmat o sursă din cadrul poliției kenyene, după ce forțele de ordine au luat cu asalt clădirea.

Potrivit acestei surse, polițiștii tocmai au pătruns în clădire și au văzut numeroase cadavre. „Sunt mai mulți morți în interior”, a declarat sursa citată. Bilanțul „ar putea fi mult, mult mai ridicat”, a adăugat aceasta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi