Prima pagină » Știri externe » Merkel vine cu lămuriri: Remarca privind cele 30 de zile pentru Brexit a fost pentru a sugera timpul scurt

Merkel vine cu lămuriri: Remarca privind cele 30 de zile pentru Brexit a fost pentru a sugera timpul scurt

Merkel vine cu lămuriri: Remarca privind cele 30 de zile pentru Brexit a fost pentru a sugera timpul scurt
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că nu a oferit Marii Britanii 30 de zile pentru a găsi o soluție pentru problema de la granița irlandeză, ci a dorit să scoată în evidență timpul scurt până la ieșirea țării din Uniunea Europeană, conform Reuters.

„Am spus că ceea ce poate fi îndeplinit în doi sau trei ani poate fi îndeplinit și în 30 de zile. Mai bine spus, ar putea fi îndeplinit până la data de 31 octombrie”, a declarat Merkel.

„Nu este vorba de 30 de zile. Cele 30 de zile erau un exemplu pentru a evidenția timpul scurt, deoarece Marea Britanie dorește să iasă din UE în data de 31 octombrie”, a adăugat cancelarul german.

Cancelarul german Angela Merkel sugerase, cu ocazia întrevederii cu Boris Joshnson, că s-ar putea încerca găsirea unei soluții pentru frontiera irlandeză în 30 de zile.

„Am spus că cel mai probabil vom găsi o soluție în doi ani. Dar am putea găsi una și în 30 de zile, de ce nu?”, a transmis Merkel.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat în mai multe rânduri că problema graniței dintre Irlanda și Irlanda de Nord trebuie rezolvată pentru a accepta Acordul Brexit negociat de predecesorul său, Theresa May.

În urma întâlnirii de miercuri cu cancelarul german, Johnson a transmis că Merkel i-a oferit 30 de zile pentru a veni cu o soluție privind frontiera irlandeză.

Președintele francez Emmanuel Macron a clarificat joi situația, în urma întâlnirii cu prim-ministrul britanic.

Președintele Franței a insistat că Acordul Brexit elaborat de Bruxelles cu Guvernul Theresa May nu va fi renegociat. Soluția pentru frontiera irlandeză „poate fi identificată doar în cadrul care a fost negociat, dar acest lucru nu se va putea întâmpla în 30 de zile”, a subliniat Macron.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un „moment de cotitură” e iminent în războiul cu Rusia, spune un comandant ucrainean
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Prosport.ro
FOTO. Cum arată azi Gabriela Roșu, handbalista care a cucerit toată România cu gestul mai puțin obișnuit din avion!
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
De ce vara este momentul perfect pentru un „nou început”. Explicația psihologilor
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre presiunea din școală, în timp ce ministrul Educației stătea pe telefon
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia