Prima pagină » Știri externe » Ministrul francez de Externe discută cu omologul său chinez despre îmbunătățirea relațiilor COMERCIALE, în contextul tensiunilor globale

Ministrul francez de Externe discută cu omologul său chinez despre îmbunătățirea relațiilor COMERCIALE, în contextul tensiunilor globale

Ministrul francez de Externe discută cu omologul său chinez despre îmbunătățirea relațiilor COMERCIALE, în contextul tensiunilor globale

Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a discutat, joi, cu omologul său chinez, Wang Yi, în vederea  îmbunătățirii relațiilor comerciale dintre cele două state, cu ocazia vizitei sale la Beijing.

Jean-Noël Barrot s-a întâlnit cu ministrul Wang Yi, care a declarat la o conferință de presă că ambele țări ar trebui ”să aleagă multilateralismul, nu unilateralismul, și să urmărească beneficiile mutuale și câștigurile, în detrimentul izolării”.

De asemenea, ministrul francez de Externe s-a întâlnit cu premierul chinez, Li Qiang, care a avertizat asupra importanței cooperării dintre cele două state, în contextul tensiunilor la nivel global.

”Așa cum toți știm, lumea nu se află, în acest moment, într-un stadiu de pace, iar instabilitatea și incertitudinea cresc. În calitate de mari țări responsabile, China și Franța ar trebui să își consolideze cooperarea. Prin parteneriatul nostru, ar trebui să oferim mai multă certitudine relațiilor bilaterale din lume”, a declarat Li Qiang.

”Lumea trece, într-adevăr, prin vremuri grele, unde anumite principii majore, în special cele multilaterale, sunt destabilizate”, a răspuns Jean-Noël Barrot, conform agenției de presă The Associated Press.

Ministrul francez de Externe susține inițiativa investițiilor europene în apărare

Ministrul francez de Externe a justificat inițiativa europeană de a crește investițiile în domeniul apărării, având în vedere noile tensiuni internaționale.

”În acest context, apare o nouă Europa, iar singura sa busolă este autonomia strategică. Noua Europa investește masiv în apărarea sa și în energie”, a afirmat Jean-Noël Barrot.

China speră să poată ”rezista, alături de Franța, la unilateralismul și la renașterea legii junglei” – o aluzie la situația internațională provocată de întoarcerea la Casa Albă a președintelui american, Donald Trump. Relațiile dintre Beijing și Paris sunt marcate de o strânsă cooperare, de la recunoașterea de către Franța a Republicii Populare Chineze în 1964.

Premierul chinez, Wang Yi, i-a declarat președintelui francez, Emmanuel Macron, cu ocazia unei vizite la Paris, anul trecut, că Beijingul apreciază poziția ”independentă” a Franței. Cu toate acestea, Beijingul a impus, anul trecut, sancțiuni vamale pe coniacul francez, drept răspuns la taxele suplimentare pe care UE le-a impus asupra autoturismelor electrice chinezești.

Franța a făcut, de asemenea, presiuni asupra Chinei privind relațiile cu Rusia, care s-au îmbunătățit de la începutul războiului din Ucraina. China se prezintă ca fiind neutră în conflictul din Ucraina, dar nu a condamnat niciodată invazia.

Foto: Profimedia

Citește și:

Vladimir Putin: Rusia este conștientă de planurile „SERIOASE” ale Statelor Unite de anexare a Groenlandei

Rusia critică inițiativa de intensificare a prezenței MILITARE franceze în Mayotte, denunțând controlul „ilegal” asupra Arhipelagului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ILIE BOLOJAN pregătește alternativa: Dacă Guvernul Tomac pică, vom veni cu o soluție
Digi24
VIDEO Pentagonul a publicat noi documente despre OZN-uri. Relatări inedite despre „sfere” misterioase observate pe cer
Cancan.ro
El i-a ”nășit” pe Simona Halep și „Regele mezelurilor”?! E celebru și bogat! Povestea primelor întâlniri ascunse
Prosport.ro
FOTO. Nimeni nu o crede că are 53 de ani. Cum arată Mina, femeia care n-a îmbătrânit deloc din 2002
Adevarul
Avertisment privind negocierile pe Legea salarizării. Expert: „Acesta este cuiul lui Pepelea”
Mediafax
NOILE SALARII ale medicilor și asistenților din 2027. Cât ar urma să câștige în noua lege a salarizării
Click
„Voia să se însoare cu ea!” Fostul bodyguard al lui Michael Jackson face declarații surprinzătoare despre viața sentimentală a artistului
Digi24
Un urs a intrat în opt case dintr-un sat și a căutat mâncare inclusiv în frigider. Cum a scăpat o bătrână
Cancan.ro
De ce a murit saxofonistul Memis Selciuc? Cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum a reușit un român să parcurgă un milion de kilometri cu un Passat?
Descopera.ro
De ce Pământul nu are inele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Fenomenul El Niño a început, au confirmat meteorologii americani