Prima pagină » Știri externe » Trump analizează posibilitatea ca SUA să renunțe la conducerea NATO după 75 de ani. Cine ar putea deveni ultimul SACEUR și impactul asupra Europei

Trump analizează posibilitatea ca SUA să renunțe la conducerea NATO după 75 de ani. Cine ar putea deveni ultimul SACEUR și impactul asupra Europei

Trump analizează posibilitatea ca SUA să renunțe la conducerea NATO după 75 de ani. Cine ar putea deveni ultimul SACEUR și impactul asupra Europei

Pentru prima oară în 75 ani, SUA iau în considerare renunțarea la comanda NATO. Dwight D. Eisenhower, comandantul forțelor aliate din Europa pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, ajuns președinte al SUA, a considerat că un general american de patru stele trebuie să supravegheze operațiunile militare ale NATO pe continentul european. 

Planul de reducere a costurilor al lui Donald Trump stârnește temeri cu privire la viitorul rol al SUA în NATO. SUA ar economisi 350 milioane de dolari în primul an, dar această decizie ar pune capăt celor 75 de ani de dominație militară a SUA în Europa de după al Doilea Război Mondial. Ar însemna renunțarea la rolul de Comandant Suprem Aliat al NATO în Europa, cunoscut în limbajul militar sub denumirea de SACEUR.

Generalul american Christopher G. Cavoli, ultimul SACEUR din istorie?

De la 1 iulie 2022, poziția de SACEUR este ocupată de Christopher G. Cavoli, general american de 4 stele (foto). Este, de asemenea, Comandantul Suprem al Aliaților în Europa. El a luptat în războaiele din Golf și din Afganistan. Anterior a ocupat funcția de comandant general al Armatei Statelor Unite în Europa și Africa din octombrie 2020 până în iunie 2022 și, înainte de aceasta, ca general comandant al Armatei Statelor Unite din Europa din ianuarie 2018 până în septembrie 2020. Dwight Eisenhower a fost primul SACEUR (între 1951 și 1952) până să preia președinția SUA în urma câștigării alegerilor.

Planurile pentru a renunța la comanda NATO în Europa, care au apărut la mai puțin de o săptămână după ce președintele american s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Washington, ar putea însemna, de asemenea, primul pas către retragerea SUA din alianță, au avertizat personalități militare americane.

Mișcarea este discutată ca parte a unei posibile restructurari a comenzilor de luptă care ar ajuta Departamentul Apărării din SUA să reducă costurile, scrie  NBC News.SUA ar pierde accesul la baze navale și aeriene cheie din Italia, Germania, Polonia și Spania.

Reacții: Ar fi primul pas către părăsirea NATO

„Decizia Statelor Unite să renunțe la rolul de comandant suprem aliat al NATO  ar fi văzută în Europa ca un semnal semnificativ al părăsirii alianței. Ar fi o greșeală politică de proporție epică și, odată ce renunțăm la ea, nu vom putea da înapoi. Am pierde o enormă de influență în cadrul NATO și  ar fi văzut, în mod corect, ca primul pas către părăsirea Alianței în ansamblu”, a declarat James Stavridis într-un email, care a fost SACEUR și șef al Comandamentului European din 2009 până în 2013.

„Când începeți să reduceți capacitățile cartierului general care fac planificare și informații, asta ne va afecta cu siguranță. Ce analiză strategică i-a determinat să facă acest lucru, s-a întâmplat atât de devreme, încât miroase clar a reducere a costurilor decât a unei analize strategice”, a spus Ben Hodges pentru NBC News.

Combinarea EUCOM și AFRICOM, o posibilitate?

Se discută și despre combinarea comandamentelor din Europa și Africa ce ar putea fi problematică, deoarece regiunile sunt masive și prezintă o mulțime de probleme, a spus Stavridis într-un e-mail. Au fost combinate până când Comandamentul Africa a fost creat în 2007, sub președintele George W. Bush.

„Combinând comanda americană europeană și comanda SUA din Africa într-o singură unitate, se creează o comandă mega combatantă care este într-adevăr prea mare pentru a putea fi gestionată în mod realist”, a scris el.

„Prea multe țări, prea mulți oameni, prea multe probleme. Când au fost combinate, înainte ca eu să fiu comandamentul european al SUA, era un general de două stele desemnat la comandă, din această cauză, este mai bine să avem aceste două comandamente separate și să avem ofițeri de patru stele concentrați pe fiecare dintre ele”, a explicat el.


Sursa Foto: Profimedia

Citește și: SUA se îndepărtează și mai mult de NATO: Din 2026, americanii nu vor mai participa la niciun exercițiu militar în Europa. Ce măsuri iau statele din UE

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 10 ianuarie 2026: Două zodii primesc ajutor financiar, altele simt o mare ușurare sufletească
Digi24
Culisele cursei globale pentru scăparea lui Maduro: întâlnirea secretă de la Vatican și oferta Rusiei
Cancan.ro
S-a aflat cauza reală a morții lui Gabriel din Buzău. Ce i-a curmat viața, de fapt. Familia se pregătește de înmormântare
Prosport.ro
Un turist cazat pentru a doua oară la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov a surprins personalul: „Încă nu ne vine să credem!”
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
Mediafax
A fost arestat cel mai periculos chinez din „imperiul mafiei cibernetice”. Avea centre de muncă forțată unde-și derula escrocheriile
Click
Vali Vijelie și impozitul pe cele 30 de apartamente. Cât scoate din buzunar anual pentru locuințele sale
Digi24
Rusia ridică miza și readuce în joc Oreșnik. De ce a aruncat Putin în luptă o armă pe care n-a mai folosit-o din 2024
Cancan.ro
Dorian Popa riscă să meargă la ÎNCHISOARE! Vești proaste pentru influencer la început de 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Alexandra King după divorțul de Ilie Năstase! Actrița americană a fost a doua soție a legendarului tenismen român
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Rusia a folosit din nou o „nucleară” împotriva Ucrainei. Racheta Oreșnik, lansată de pe un vehicul 12×12
Descopera.ro
Un obiect imposibil a fost găsit în spațiu!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Ordinul militar din 1952 care s-ar activa imediat în cazul unui atac asupra Groenlandei