Prima pagină » Știri externe » ONU amână recunoaşterea regimului taliban din Afganistan şi a juntei militare din Myanmar

ONU amână recunoaşterea regimului taliban din Afganistan şi a juntei militare din Myanmar

ONU amână recunoaşterea regimului taliban din Afganistan şi a juntei militare din Myanmar

Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluţie care amână sine die recunoaşterea regimului taliban din Afganistan şi a juntei militare din Myanmar pe scena internaţională, care trebuia să ducă la acreditarea ambasadorilor desemnaţi de acestea în respectivul for.

O rezoluţie – elaborată pe baza unei poziţii menţinute săptămâna trecută de o comisie influentă a ONU din care fac parte SUA, Rusia şi China – a fost adoptat prin consens, fără vot, de către cei aproximativ 200 de membri ONU, transmite Agerpres, citând AFP.

Săptămâna trecută, această comisie de acreditare a recomandat „să se aştepte în privinţa votării atribuţiilor reprezentanţilor Myanmar şi Afganistanului” în cadrul actualei sesiuni a Adunării Generale care se încheie în septembrie 2022.

Talibanii afgani şi junta din Myanmar au criticat virulent joia trecută comisia ONU pentru că nu le-a permis ambasadorilor desemnaţi de ei să acceadă la post.

Nicio nouă reuniune a acestei comisii – formată din nouă ţări şi care este prezidată de Suedia – nu se aşteaptă pe termen scurt sau mediu.

Pentru Afganistan şi Myanmar, cererile de acreditare formulate de către vechile şi noile regimuri s-au aflat pe masa ONU.

Referitor la Myanmar, Ministerul de Externe a propus la 18 august numirea unui fost militar, Aung Thurein. La 21 august, ambasadorul Myanmarului, Kyaw Moe Tun, ales de fosta lideră Aung San Suu Kyi şi care se află încă la post de la lovitura de stat de la 1 februarie, ceruse ONU menţinerea sa la post.

Din partea Afganistanului, ambasadorul Ghulam Isaczai, membru al cabinetului preşedintelui Ashraf Ghani, care a fugit din ţară în ziua căderii capitalei Kabul în mâinile talibanilor, a depus la 14 septembrie cererea de a rămâne la ONU. La 20 septembrie, talibanii, aflaţi la putere de la mijlocul lunii august, au cerut Naţiunilor Unite să-l accepte ca nou ambasador pe Suhail Shaheen, un fost purtător de cuvânt al grupării.

Această decizie ‘privează poporul afgan de dreptul său legitim’, a reacţionat Suhail Shaheen, în timp ce Zaw Min Tun, purtător de cuvânt al juntei din Myanmar, a apreciat că alegerea comisiei respective ‘nu reflectă nicidecum situaţia de pe teren şi existenţa’ Myanmar.

Dincolo de aceste două dosare, comisia i-a confirmat miercuri pe reprezentanţii diplomatici ai celorlalte 191 de naţiuni. Cu o singura rezerva: ‘SUA nu s-au alăturat acceptării acreditării reprezentantului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro’, precizează raportul acesteia transmis Adunării Generale a ONU.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară