„Suntem mai aproape de pace în Ucraina ca niciodată”, a declarat liderul de la Casa Albă.
Președintele Donald Trump dezvăluie că a purtat și discuții „lungi și productive” cu liderii europeni, al căror suport a fost „extraordinar”.
„Suntem mai aproape de pace în Ucraina ca niciodată”, a declarat liderul de la Casa Albă.
Președintele Donald Trump dezvăluie că a purtat și discuții „lungi și productive” cu liderii europeni, al căror suport a fost „extraordinar”.
Vor avea loc negocieri între Ucraina și SUA, cu participarea unor grupuri de lucru și a militarilor, a transmis Axios.
În acest weekend, grupuri de lucru americane și ucrainene vor purta discuții la Miami, la care vor participa personal militar care va „examina hărți” ca parte a pregătirii unui acord de pace, potrivit Axios.
Un oficial american a declarat că „90% din probleme au fost deja rezolvate” între SUA și Ucraina, dar problemele rămase nerezolvate necesită consultări tehnice.
Potrivit acestuia, interlocutorii ucraineni și europeni au fost surprinși că Washingtonul este dispus să ofere garanții de securitate atât de ample – și că SUA a evaluat că Rusia ar fi de acord cu un astfel de pachet.
Oficialul a confirmat că garanțiile de securitate „vor trebui trimise Senatului”, dar nu a specificat dacă administrația va căuta un acord formal.
Washingtonul susține că acordul oferă Ucrainei garanții de securitate fiabile, accelerează mișcarea acesteia către UE și oferă miliarde de dolari în fonduri de reconstrucție – dar în schimbul unor concesii teritoriale semnificative.
Rusia, potrivit surselor americane, ar primi câștiguri teritoriale, precum și oportunitatea de a reintra treptat în economia globală și în structurile internaționale.
După cum a explicat un oficial american, obiectivul este „de a pune la punct cel mai puternic pachet posibil și de a vedea dacă putem reveni asupra Rusiei cu ceva care să încheie acordul”.
Un jurnalist l-a întrebat pe Zelenski dacă plănuiește o convorbire telefonică cu președintele SUA, Donald Trump.
„Nu știu. Orice este posibil”, a răspuns liderul de la Kiev.
Presa internațională a relatat anterior că Trump îl va suna luni pe Zelenski pentru discuții privind acordul de pace.
Negocierile dintre americani și ucraineni, purtate două zile la Berlin, s-au încheiat fătă niciun rezultat specific. Luni, după două ore de negocieri, Zelenski nu a spus nimic concret. Liderul de la Kiev a calificat discuţiile cu SUA ca fiind „productive” și a vorbit despre demnitate.
„Ieri și astăzi am purtat consultări cu partea americană aici, la Berlin. Și aceasta este, de asemenea, o conversație foarte importantă. Berlinul este centrul deciziilor diplomatice cruciale de astăzi. Avem întotdeauna astfel de conversații; nu sunt ușoare, ca să fiu sincer, dar conversația a fost productivă. Sunt multe, prea multe detalii. Este important să se dedice un timp semnificativ conversației. Îți mulțumesc, Friedrich (n.r Merz), pentru organizarea negocierilor. Echipele noastre lucrează. Aceasta primește cu siguranță o atenție foarte serioasă. Mergem punct cu punct, stabilind pașii necesari pentru a face din lume un loc decent. Acest lucru este important pentru noi.
Demnitate pentru ucraineni. Demnitate. De aceea, cuvântul pe care ne concentrăm atât de des este atât de important. Demnitatea este ceea ce a oprit Rusia. Așa sunt oamenii din Ucraina. Vom continua diplomația noastră menită să pună capăt războiului. Trebuie să ne întâlnim și să lucrăm pentru a crea condiții decente pentru încheierea războiului. Nu trebuie să uităm de unde a venit acest război în Europa. Cine l-a provocat? Cine face lucrurile absolut corecte pentru a ne proteja de acest război? UE aduce cu adevărat dreptate situației. Sunt încrezător că Germania va continua să fie alături de noi”, a spus Zelenski.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că va pleca marți, 16 decembrie, la Haga, pentru a discuta cu prim-ministrul olandez Dick Schoof.
Liderul de la Kiev va fi însoțit de ministrul olandez de externe David van Weel și de ministrul Apărării Ruben Brekelmans. Întâlnirea se va concentra pe negocierile de pace. De asemenea, președintele ucrainean va fi primit de regele Willem-Alexander.
Dutch News relatează, citând serviciul de presă al guvernului olandez, că în timpul vizitei, președintele Ucrainei urmează să se adreseze și ambelor camere ale parlamentului olandez.
Negocierile dintre delegațiile Ucrainei și Statelor Unite la Berlin continuă, însă fără Zelenski, relatează RBC-Ucraina.
Anterior, Rustem Umerov, membru al delegației ucrainene și șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, a scris pe X că, în negocierile din ultimele două zile, s-au realizat „progrese reale”
„Sperăm că până la sfârșitul zilei vom ajunge la un acord care să ne apropie de pace”, a scris Umerov.
Secretarul de presă al lui Umerov, Diana Davitian, a clarificat că oficialul ucrainean a avut în vedere faptul că un acord ar putea fi atins „în cele din urmă”, și nu literalmente „până de sfârșitul zilei de astăzi”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat discuţiile cu SUA ca fiind „productive”
„Astfel de negocieri sunt întotdeauna dificile. Dar conversația a fost productivă. Este important să existe o pace demnă”, a spus Zelenski, despre discuțiile cu reprezentanții SUA din capitala Germaniei, citat de publicația ucraineană Freedom.
Conform RBC-Ucraina, președintele Volodimir Zelenski poartă din nou negocieri cu delegația americană.
Negocierile de la Berlin de duminică au fost cele mai detaliate de la începutul conflictului ruso-ucrainean, scrie Kyiv Post, citând un oficial occidental familiarizat cu situația.
Conform sursei, într-o singură încăpere au fost discutate „mecanismele de încetare a focului, garanțiile de securitate și stabilizarea economică”.
„Au fost negocieri epuizante de cinci ore, în timpul cărora nimeni nu a pretins că acele compromisuri nu vor duce la explozii politice”, citează publicația sursa sa.
Potrivit acesteia, Zelenski a propus garanțiile de securitate ca o condiție prealabilă pentru orice tranzacție finală, în timp ce SUA a sugerat o abordare pe mai multe etape pentru a conveni asupra garanțiilor într-o anumită perioadă de timp. Cu toate acestea, la Kiev, o astfel de succesiune de acțiuni este privită cu prudență, notează Kyiv Post.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Rusia nu este angajată în termene limită specifice pentru o soluționare de pace, comentând dorința președintelui american de a finaliza negocierile până la Crăciunul catolic.
„Nu voi pretinde să vorbesc despre termene limită; cred că, în acest moment, ar fi cel mai ingrat lucru”, a spus Peskov.
El a precizat că partea rusă este deschisă pentru o „pace serioasă”, dar nu unor noi pauze temporare.
„SUA nu informează Rusia în timp real despre progresul contactelor privind Ucraina la Berlin; Moscova așteaptă informații după finalizarea negocierilor”, a adăugat Peskov.
Ucraina este pregătită să accepte organizarea de alegeri în termen de 100 de zile și să renunțe la aderarea la NATO în cadrul unui acord de pace, însă nu este pregătită să renunțe la pretențiile asupra Donbasului, scrie Bild, citând mai multe surse.
Aceste puncte sunt incluse în planul de pace american, iar Kievul le poate accepta în anumite circumstanțe.
Un punct al documentului prevede textul: „Crimeea, Luhansk și Donețk sunt de facto recunoscute ca fiind rusești; Herson și Zaporijie de-a lungul liniei de contact sunt înghețate. Rusia renunță la alte teritorii convenite. Ucraina se retrage din partea Donețkului pe care o controlează, care este demilitarizată și recunoscută pe plan internațional ca fiind rusească.”
Cu toate acestea, potrivit Bild, autoritățile ucrainene încă nu sunt pregătite să renunțe la pretențiile asupra Donbasului.
Zelenski a răspuns duminică dimineață: „Nu cred că este corect”, a spus președintele. „Cine ar guverna această zonă economică?” Cu alte cuvinte, Zelenski se teme că Rusia își va încălca cuvântul și va ocupa militar teritoriile eliberate de armata ucraineană.
Asta ar echivala cu o capitulare a armatei ucrainene. „Nu vom accepta asta”, a declarat duminică un reprezentant ucrainean de rang înalt pentru BILD.
Moscova respinge o astfel de posibilitate și solicită retragerea trupelor ucrainene din Donbas. Președintele Vladimir Putin a subliniat faptul că această regiune este istoric teritoriu rus și că va fi recucerită prin mijloace militare sau în alt mod.
Ucraina a respins propunerea lui Donald Trump de a crea o „zonă economică liberă”, demilitarizată, în care companiile americane ar putea opera, a declarat un oficial francez pentru Politico.
El a adăugat că SUA insistă asupra concesiilor teritoriale în ciuda obiecțiilor vehemente din partea Europei, iar acest lucru cauzează probleme cu administrația Trump.
Liderii europeni consideră că nu se pot face progrese în problema teritorială până când Ucrainei nu i se vor oferi garanții de securitate.
Președintele finlandez Alexander Stubb a declarat că negocierile care vizează încheierea războiului din Ucraina au ajuns într-un stadiu critic, însă liderii lucrează acum la trei documente care să aducă mai aproape pacea.
„Cred că ne aflăm într-un moment critic al negocierilor de pace și, în același timp, suntem probabil mai aproape de un acord de pace decât am fost vreodată în ultimii patru ani. Și, bineînțeles, lucrăm în prezent la trei documente. Primul este un document-cadru al unui plan de pace în 20 de puncte. Al doilea sunt garanțiile de securitate pentru Ucraina. Și al treilea este reconstrucția Ucrainei. Astfel, studiem acum detaliile împreună cu americanii, europenii și ucrainenii”, a transmis Alexander Stubb, într-un interviu pentru postul de radio Buitenhof.
În ciuda progreselor, președintele finlandez a avertizat că Rusia rămâne principala amenințare la adresa securității Europei și a lumii occidentale în general. De asemenea, el a avertizat că orice eventual acord de pace va implica probabil un compromis și ar putea să nu fie ceea ce mulți ar considera pe deplin echitabil.
Stubb și-a recunoscut dezamăgirea față de versiunea inițială a planului de pace și a spus că este nerealist să ne așteptăm ca toate cererile de lungă durată pentru o soluționare justă să fie îndeplinite. El a adăugat că Finlanda ar putea contribui la viitoarele garanții de securitate ale Ucrainei, invocând capacitățile sale puternice de apărare.
Planul de pace, elaborat inițial de Statele Unite, a fost revizuit în ultima lună după criticile care au fost formulate conform cărora ar favoriza Rusia. De atunci, acesta a fost redus de la 28 de puncte la 20. Problemele teritoriale, în special viitorul regiunii Donbas, rămân cele mai controversate, Ucraina respingând propunerile de cedare a teritoriului.
Conform unor surse citate de The Wall Street Journal, Washingtonul își propune să ajungă la un acord de pace până la sfârșitul anului 2025, pe măsură ce discuțiile se intensifică între Kiev, aliații săi occidentali și mediatori.
Negocierile dintre delegațiile SUA și Ucraina, de duminică, au fost dificile, a transmis o sursă pentru The Wall Street Journal. Potrivit acesteia, însă, partea americană pare dispusă acum să facă compromisuri în ceea ce privește proiectul propunerii de pace.
Trump a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că a fost invitat să participe la discuțiile de la Berlin, dar s-a îndoit public că această călătorie ar merita. I-a trimis pe Witkoff și pe Jared Kushner , ginerele său, după ce Zelenski a dat dovadă de flexibilitate în ceea ce privește poziția sa de negociere, a declarat un oficial al Casei Albe.
Discuțiile dintre Ucraina și partenerii săi occidentali au devenit o luptă acerbă, chiar și fără Rusia la masă. Washingtonul insistă asupra unor decizii rapide, în timp ce Zelenski și susținătorii săi europeni susțin că există în continuare diferențe semnificative care trebuie rezolvate.
Printre principalele probleme se numără faptul că Ucraina s-a opus apelului Washingtonului de a-și retrage forțele dintr-o porțiune a regiunii Donbas pe care forțele Kievului încă o dețin. Oficiali europeni și ucraineni au insistat pentru clarificarea a ceea ce ar face SUA dacă Rusia ar încălca un acord de pace și ar ataca Ucraina.
Potrivit unor surse, s-a ajuns la un acord asupra unor puncte ale acordului, inclusiv limitarea numărului de forțe armate ucrainene la 800.000, dar Kievul continuă să respingă presiunile SUA de a ceda teritorii din regiunea Donețk.
Oficialii ruși au declarat că planul de pace al SUA este o bază bună pentru discuții, dar nu au spus dacă îl vor accepta.
Zelenski s-a întâlnit, duminică, în Germania cu emisarii lui Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, și au discutat mai mult de cinci ore. Negocierile au înregistrat „progrese“, susține Steve Witkoff, și ar urma să fie reluate și astăzi.
„S-au făcut multe progrese”, a spus Witkoff, citând discuțiile privind un plan de pace în 20 de puncte.
„Reprezentanții au purtat discuții aprofundate cu privire la planul în 20 de puncte pentru pace, agendele economice și multe altele. S-au făcut multe progrese și se vor întâlni din nou mâine dimineață”, a declarat Witkoff într-o postare pe X.
La rândul său, un consilier al lui Zelenski, Dmytro Lytvyn, a declarat că proiectele de documente sunt în curs de revizuire și că discuțiile vor continua.
„Discuțiile au continuat mai mult de cinci ore și s-au încheiat cu un acord de reluare mâine dimineață”, a declarat Lytvyn reporterilor într-o conversație pe WhatsApp.
Potrivit acestuia, președintele ucrainean va comenta discuțiile luni, odată ce acestea vor fi finalizate.
Înaintea întâlnirilor, Zelenski a declarat că țara sa ar putea renunța la cererea de a deveni membru NATO în schimbul unei garanții de securitate occidentale „obligatorii din punct de vedere juridic“, numind propunerea „deja un compromis”.
„Încă de la început, dorința Ucrainei a fost să adere la NATO, acestea sunt garanții reale de securitate. Unii parteneri din SUA și Europa nu au susținut această direcție”, a declarat Zelenski ca răspuns la întrebările reporterilor într-o conversație pe WhatsApp, relatează The Independent.
„Astfel, astăzi, garanțiile bilaterale de securitate dintre Ucraina și SUA, garanțiile similare Articolului 5 pentru noi din partea SUA și garanțiile de securitate din partea colegilor europeni, precum și a altor țări (precum Canada și Japonia n.r.) reprezintă o oportunitate de a preveni o altă invazie rusă”, a declarat Zelenski.
„Și este deja un compromis din partea noastră”, a spus el, precizând că garanțiile de securitate ar trebui să fie obligatorii din punct de vedere juridic.
Discuțiile au fost găzduite de cancelarul german Friedrich Merz, iar alți lideri europeni sunt așteptați și luni în Germania.
RECOMANDĂRILE AUTRORULUI: