Prima pagină » Știri externe » Papa Leon al XIV-lea speră ca alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice să aducă lumină asupra nopților întunecate ale acestei lumi

Papa Leon al XIV-lea speră ca alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice să aducă lumină asupra nopților întunecate ale acestei lumi

Oana Zvobodă
Papa Leon al XIV-lea speră ca alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice să aducă lumină asupra nopților întunecate ale acestei lumi

Papa Leon al XIV-lea speră ca alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice să aducă lumină asupra nopților întunecate ale acestei lumi, potivit AFP.

Suveranul Pontif le-a spus cardinalilor care se aflau la slujba desfășurată în Capela Sixtină că speră să fie „un administrator credincios” pentru întreaga Biserică și a adăugat că Biserica trebuie să se identifice pe sine prin sfințenia membrilor săi și nu prin „grandoarea palatelor sale”.

„Chiar și astăzi, există numeroase contexte în care credința creștină este considerată absurdă, (…) contexte în care alte certitudini îi sunt preferate, precum tehnologia, banii, succesul, puterea, plăcerea.

Acestea sunt medii în care nu este ușor să mărturisești și să proclami Evanghelia și în care cei care cred sunt ridiculizați, persecutați, disprețuiți sau, în cel mai bun caz, tolerați și compătimiți.

Și totuși, tocmai din acest motiv misiunea este urgentă în aceste locuri, pentru că lipsa de credință duce adesea la tragedii, precum încălcarea demnității persoanei sau criza familiei” s-a adresat el cardinalilor în omilia sa, rostită în italiană.

Liturghia de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică, 18 mai

Liturghia de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică, 18 mai, în Piața Sfântul Petru, a anunțat vineri Vaticanul.

Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Francis Prevost în Chicago, are 69 de ani și a fost ales de cei 133 de cardinali după doar 24 de ore de Conclav. El a devenit cel de-al 267-lea pontif și primul din Statele Unite care conduce cei 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume.

CITEȘTE ȘI:

ANUNȚUL Vaticanului privind liturghia de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea. Liderii mondiali, așteptați să se adune pentru eveniment

Noul Papă i-a răspuns lui Vance, argumentând că HRISTOS nu spune că iubirea ține de statut: ”Iisus nu ne cere să ierarhizăm dragostea”

Papa Leon al XIV-lea (Robert Francisc Prevost): Povestea primului suveran pontif nord-american, de la misionarismul din Peru la Episcopia Romei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O țară închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia de la 1 decembrie, după o tentativă de sabotaj
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...