Prima pagină » Știri externe » Parlamentarii germani propun trimiterea în ilegalitate a extremiștilor AfD înainte de alegeri. Unii politicieni prevăd efectul BUMERANG

Parlamentarii germani propun trimiterea în ilegalitate a extremiștilor AfD înainte de alegeri. Unii politicieni prevăd efectul BUMERANG

Rene Pârșan
Parlamentarii germani propun trimiterea în ilegalitate a extremiștilor AfD înainte de alegeri. Unii politicieni prevăd efectul BUMERANG
Foto Profimedia

Camera inferioară a parlamentului german (Bundestag) a început joi să dezbată două moțiuni care urmăresc scoaterea în afara legii a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD). Inițiativa are  slabe șanse de succes, cu patru săptămâni înainte de alegerile parlamentare anticipate, și riscă mai degrabă să crească popularitatea acestei formațiuni politice înaintea unui scrutin cu emoții pentru partidele pro-europene, relatează agenția EFE și publicația Politico.eu.

Prima dintre cele două moțiuni a fost depusă în septembrie de un grup de 113 parlamentari din toate partidele progresiste aliniate politicii Bruxellesului, inclusiv social-democrații cancelarului Olaf Scholz, Verzii, conservatorii din Uniunea Creștin-Democrată – Uniunea Creștin-Socială (CDU-CSU) și Stânga (Die Linke).

AfD, dușmanii Constituției

Documentul solicită Curții Constituționale să inițieze procedura de scoatere în afara legii a partidului AfD pe motiv de neconstituționalitate și să-i confiște bunurile sau, dacă nu-l declară ilegal, măcar să-i retragă finanțarea de la stat.

‘Suntem convinși că AfD nu este doar un partid puțin de dreapta, ci că sunt dușmani ai Constituției noastre, dușmani ai democrației noastre, dușmani ai oamenilor’, a motivat unul dintre inițiatorii moțiunii, conservatorul Marco Wanderwitz, care a amintit că serviciile secrete germane consideră acest partid ca fiind suspectat de extremism de dreapta.

La rândul ei, social-democrata Carmen Wegge a susținut că democrația este amenințată de AfD și că trebuie luate rapid măsuri contra acestei formațiuni suveraniste ostile Bruxellesului.

Liberalii avertizează că se pune gaz pe foc

Dar nu toți parlamentarii germani împărtășesc opinia adepților interzicerii AfD. Este de pildă cazul liberalului Konstantin Kuhle, care a avertizat că adoptarea moțiunii ar ‘închide discuția’ cu toți cetățenii care votează pentru AfD din preocupări ‘legitime’, lucru pe care partidele democratice nu și-l pot permite, întrucât nu ar face altceva decât să consolideze sprijinul popular pentru acest partid.
O a doua moțiune, depusă de 43 de deputați din partidul Verzilor, formațiunea șefei diplomației, Annalena Baerbock, solicită Bundestag-ului să ceară o opinie de expertiză cu privire la perspectivele de succes ale unei proceduri de interzicere a AfD, înainte ca dosarul să fie trimis Curții Constituționale, instanță ce are ultimul cuvânt asupra unei eventuale scoateri a partidului în afara legii, un proces care necesită timp și este improbabil să poată fi încheiat până la alegerile anticipate din 23 februarie.

De partea sa, candidata formațiunii de extremă dreapta pentru postul de cancelar, Alice Weidel, a spus că ‘îndemnurile de interzicere a AfD sunt total absurde și ilustrează mentalitatea anti-democratică a acelora care fac astfel de cereri’.

Potrivit sondajelor, blocul conservator CDU-CSU ar urma să câștige scrutinul cu un procent de 29-30%, AfD este cotat pe locul doi, cu 20-23%, și social-democrații lui Scholz, pe locul trei, cu 15-16%.
Deși conservatorii au primit miercuri sprijinul AfD pentru a obține în Bundestag adoptarea unei moțiuni ce propune măsuri drastice împotriva migrației ilegale, este de așteptat ca după alegeri blocul CDU-CSU să se alieze cu alte partide mainstream pentru a respecta așa-numitul ‘cordon sanitar’ menit să izoleze partidele naționaliste ca Alternativa pentru Germania (AfD) sau formațiunea de stânga Alianța Sahra Wagenknecht (BSW).

Citiți și: GERMANIA: Friedrich Merz pregătește modificarea legii privind azilul. Proiectul ar putea fi susținut și de AfD

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo, găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela! Ce a postat sportivul cu puțin timp înainte de tragedie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Procedura chirurgicală populară care schimbă culoarea ochilor îi alarmează pe oamenii de știință