Prima pagină » Știri externe » Planul lui Petro Poroșenko „pentru protejarea Ucrainei” aduce NATO și Europa mai aproape de Rusia

Planul lui Petro Poroșenko „pentru protejarea Ucrainei” aduce NATO și Europa mai aproape de Rusia

Planul lui Petro Poroșenko
Președintele ucrainean recent ales Petro Poroșenko vrea să înceapă "imediat" negocieri cu Statele Unite și Europa asupra unei alianțe în domeniul apărării, "pentru protejarea Ucrainei", afirmă acesta într-un interviu acordat cotidianului Bild și publicat pe site joi, relatează AFP.

„Nu există o majoritate, în țară, pentru aderarea la NATO”, potrivit lui Poroșenko, care a obținut o victorie, în urmă cu câteva zile, în scrutinul prezidențial ucrainean. „În general avem nevoie de o nouă alianță în domeniul apărării cu Statele Unite și Europa, pentru a proteja Ucraina din punct de vedere militar”, a spus el, adăugând că, „în calitate de președinte, mă voi angaja pentru o asemenea alianță și voi demara imediat negocieri”.

„În trecut am renunțat la arma nucleară și am obținut garanții de securitate rusești, dar acum vedem bine că aceste garanții nu valorează nimic. De aceea avem nevoie de o nouă alianță”, a continuat Poroșenko.

El s-a declarat totodată „foarte optimist” în privința calmării situației din țara sa, amenințată de secesiune. „Cred că putem să revenim la pace în câteva luni, dacă Rusia este pregătită pentru acest lucru”, a adăugat Poroșenko.

Moscova și-a exprimat, la începutul săptămânii, intenția de a intra în dialog cu Poroșenko. Președintele ales vrea să poarte discuții cu președintele rus Vladimir Putin, potrivit unui fragment din același interviu acordat Bild, difuzat miercuri seara.

„Nu am nicio îndoială că, exercitându-și influența, Putin poate să pună capăt luptelor” care afectează o parte din zona de est a Ucrainei, a declarat Poroșenko.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
-12 grade Celsius până de Paște, în București. Meteorologii Accuweather anunță o scădere drastică de temperatura în Capitală
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Ce s-a ales de utilajele „minune” pentru topirea zăpezii lăsate moștenire de administrația Firea. Explicațiile Primăriei Capitalei
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cârlig de remorcă neomologat: Cât e amenda în 2026 și ce trebuie să faci ca să intri în legalitate
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Explorator lăudat sau impostor? Adevărata poveste a primului om care s-a luptat cu gheţurile pentru a ajunge în „Vârful lumii”