Prima pagină » Știri externe » Presupusul autor al atacului din Colorado, pus sub acuzare luni. Americanul riscă pedeapsa cu moartea

Presupusul autor al atacului din Colorado, pus sub acuzare luni. Americanul riscă pedeapsa cu moartea

Presupusul autor al atacului din Colorado, pus sub acuzare luni. Americanul riscă pedeapsa cu moartea
Presupusul autor al atacului armat soldat cu 12 morți într-un cinematograf american urmează să compară luni în fața unui tribunal din Centennial, în statul Colorado, pentru a fi pus oficial sub acuzare, la 10 zile după agresiunea care a șocat Statele Unite, relatează AFP.

Presupusul autor al atacului armat soldat cu 12 morți într-un cinematograf american urmează să compară luni în fața unui tribunal din Centennial, în statul Colorado, pentru a fi pus oficial sub acuzare, la 10 zile după agresiunea care a șocat Statele Unite, relatează AFP.

În vârstă de 24 de ani, James Holmes este acuzat că a ucis 12 persoane și a rănit altele 58, într-un cinema din Aurora, la periferia orașului Denver, în timpul premierei filmului Batman, „The Dark Knight Rises”.

Fără antecedente judiciare, el a putut cumpăra în mod legal patru arme de foc, inclusiv o pușcă semi-automată. El a reușit să procure, pe Internet peste 6.000 de gloanțe.

James Holmes urmează să compară luni în fața tribunalului din Centennial, în apropiere de Denver, începând de la ora locală 09.30 (18.30 ora României). În urmă cu o săptămână, având părul vopsit în roșu-portocaliu și un aer rătăcit, el a dat impresia că ar fi suferit de o tulburare mentală, în timpul primei înfățișări, în cursul căreia nu a scos niciun cuvânt.

De la această primă înfățișare, presa a dezvăluit că tânărul, care își pregătea de un an doctoratul în neuroștiințe la Universitatea Colorado, trimisese un colet conținând un caiet și desene care evocau intențiile sale de a ucide psihiatrei sale, la universitate.

În presă au circulat informații contradictorii cu privire la faptul că pachetul ar fi ajuns la timp pentru ca masacrul să poată fi evitat.

Într-o sesizare depusă în fața justiției și asupra căreia urmează se pronunțe luni judecătorul William Sylvester, avocații apărării pledează că drepturile contituționale ale clientului lor au fost încălcate prin dezvăluirea existenței și a conținutului coletului.

Oferind astfel o prefațare a bătăliei judiciare care va urma, ei apreciază că ceea ce se afla înăuntrul coletului nu poate fi utilizat ca probă, întrucât „Holmes era pacient al doctorului (Lynne) Fenton și că schimburile dintre ei sunt protejate” de secretul medical.

James Holmes este deținut, în prezent, în izolare la centrul de detenție de la Arapahoe și riscă pedeapsa cu moartea, deși statul Colorado a executat o singură persoană din 1976 și până în prezent.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!