Prima pagină » Știri externe » Primul atac aerian al americanilor contra grupării Stat Islamic a avut loc în apropiere de Bagdad

Primul atac aerian al americanilor contra grupării Stat Islamic a avut loc în apropiere de Bagdad

Primul atac aerian al americanilor contra grupării Stat Islamic a avut loc în apropiere de Bagdad
Statele Unite încă nu au efectuat atacuri împotriva SI în teritoriul sirian.

Acest atac a avut loc în sud-vestul capitalei irakiene, potrivit CENTCOM, comandamentul armatei americane pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală, care precizează că operațiunea a fost efectuată cu scopul susținerii armatei irakiene „în ofensiva sa împotriva teroriștilor din (cadrul grupării) Stat Islamic”.

De la această poziție jihadistă vizată de bombardamentul american „erau lansate tiruri către militarii irakieni”, explică armata americană.

Un alt atac a avut loc în nordul Irakului, în apropiere de Sinjar, și a distrus șase vehicule aparținând grupării Stat Islamic (SI), potrivit CENTCOM.

Aceste două raiduri au avut loc „în cursul ultimelor 24 de ore”.

Începând din 8 august, forțele americane au efectuat 162 de raiduri împotriva jihadiștilor din cadrul SI, care au ocupat vaste teritorii în Siria și în Irak.

Președintele Barack Obama a anunțat miercuri că Statele Unite sunt pregătite să efectueze atacuri aeriene contra SI în Siria, însă a subliniat că exclude orice cooperare cu regimul de la Damasc, care, potrivit lui, și-a „pierdut legimitatea”.

Statele Unite încă nu au efectuat atacuri împotriva SI în teritoriul sirian.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...