Prima pagină » Știri externe » Primul pas după Brexit. Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor cu Regatul Unit

Primul pas după Brexit. Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor cu Regatul Unit

Primul pas după Brexit. Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor cu Regatul Unit
Comisia Europeană a transmis luni Consiliului European o recomandare de deschidere a negocierilor privind un nou parteneriat cu Regatul Unit.

Recomandarea Comisiei Europene adresată Consiliului se bazează pe orientările și concluziile deja existente ale Consiliului European, precum și pe declarația politică din octombrie 2019 ce vizează UE și Regatul Unit, a transmis luni, Reprezența Comisiei Europene în România.

Marea Britanie, membră a comunității europene din ianuarie 1973, s-a retras oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, la ora locală 23.00 (1 februarie, 0.00, ora Bruxellesului).

Documentul include o propunere cuprinzătoare de directive de negociere, care definește domeniul de aplicare și condițiile viitorului parteneriat pe care Uniunea Europeană îl are în vedere cu Regatul Unit.

„Aceste directive acoperă toate domeniile de interes pentru negocieri, inclusiv cooperarea comercială și economică, aplicarea legii și cooperarea judiciară în materie penală, politica externă, securitatea și apărarea, participarea la programele Uniunii și alte domenii tematice de cooperare. Un capitol dedicat guvernanței oferă o prezentare generală a unui cadru cuprinzător de guvernanță care să acopere toate zonele de cooperare în domeniul economic și al securității”, arată Reprezentanța CE în România.

În calitate de negociator din partea UE, Comisia intenționează să continue lucrările în strânsă coordonare cu Consiliul și grupurile sale de pregătire, precum și cu Parlamentul European, așa cum s-a întâmplat în timpul negocierilor privind Acordul de retragere.

„Este timpul să începem lucrul. Timpul este scurt. Vom negocia în mod echitabil și transparent, dar vom apăra interesele UE și interesele cetățenilor noștri, până la sfârșit”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Vom negocia cu bună credință. Comisia va continua să colaboreze îndeaproape cu Parlamentul European și cu Consiliul. Sarcina noastră va fi să ne apărăm și să promovăm interesele cetățenilor și ale Uniunii noastre, încercând, în același timp, să găsim soluții care să respecte alegerile Regatului Unit”, a declarat Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iarna lovește în plină toamnă pe Transfăgărășan! Ninge abundent, iar drumarii au scos utilajele de deszăpezire
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
România, prinsă în capcana taxelor și a birocrației. Economist de top: „Suntem ca Nigeria”. Prăpastia dintre București și restul țării
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Joe Manganiello, imagini șocante din spital. Actorul a slăbit 27 de kilograme în doar două săptămâni
Digi24
VIDEO. Câți bani a făcut un cerșetor în 8 ore, la pelerinajul de la Iași
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Poți primi pensie înainte de vârsta pensionării? Cine are dreptul la bani timp de șase luni și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
(P) Mitologia, explorarea și istoria: Temele care oferă jocurilor de casino identități distincte
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”