Prima pagină » Știri externe » Putin, la 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad: ”Tancurile germane LEOPARD cu cruci pe ele ne ameninţă din nou”/”Rusia are cu ce să răspundă la livrările de tancuri pentru Ucraina”

Putin, la 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad: ”Tancurile germane LEOPARD cu cruci pe ele ne ameninţă din nou”/”Rusia are cu ce să răspundă la livrările de tancuri pentru Ucraina”

Putin, la 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad: ”Tancurile germane LEOPARD cu cruci pe ele ne ameninţă din nou”/”Rusia are cu ce să răspundă la livrările de tancuri pentru Ucraina”
Vladimir Putin | Foto - kremlin.ru

Rusia are ”cu ce să răspundă” la livrările de tancuri pentru Ucraina făcute de Occident, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, avertizând că acest răspuns nu se va limita doar la vehicule blindate.

”Nu trimitem tancuri la graniţele lor, dar avem cu ce să răspundem”, a afirmat Putin într-un discurs susţinut la Volgograd (oraş în sud-vestul Rusiei), în timpul unei ceremonii de comemorare a 80 de ani de la victoria sovietică asupra Germaniei naziste în bătălia de la Stalingrad, relatează EFE şi AFP.

Răspunsul ”nu se va limita doar la utilizarea de blindate”, a insistat liderul rus, care anterior a depus o coroană de flori în faţa flăcării eterne din Sala Gloriei Militare a complexului memorial ”Mamaiev Kurgan” şi a adus un omagiu memoriei soldaţilor sovietici căzuţi în luptele de la Stalingrad, printr-un minut de reculegere.

Putin a lansat un avertisment celor care ”târăsc ţările europene, inclusiv Germania, într-un nou război cu Rusia” şi celor care ”speră să învingă Rusia pe câmpul de luptă”.

”Se pare că ei nu înţeleg că războiul modern cu Rusia va fi complet diferit pentru ei”, a ameninţat liderul rus.

Declaraţiile lui Vladimir Putin ar putea fi interpretate drept o aluzie la puterea nucleară a ţării, cu care Moscova şi liderii săi s-au lăudat în mai multe rânduri, mai ales după ce conflictul din Ucraina s-a prelungit, notează EFE.

În acelaşi timp, Putin a declarat în diferite ocazii, ultima oară la sfârşitul anului trecut, că Rusia ”în niciun caz” nu va fi prima care va recurge la armele nucleare, întrucât doctrina sa militară stipulează un astfel de atac doar sub formă de răspuns.

”Incredibil, dar adevărat: Tancurile germane Leopard cu cruci pe ele ne ameninţă din nou”

Preşedintele rus s-a referit în mod special la tancurile germane Leopard 2 pe care Berlinul le va trimite Ucrainei şi care pot fi furnizate Kievului şi de alte ţări europene care le au în posesie.

”Incredibil, dar adevărat: tancurile germane Leopard cu cruci pe ele ne ameninţă din nou”, a spus Putin, făcând o nouă paralelă între războiul împotriva lui Hitler şi campania militară rusă din Ucraina.

”Din nou, succesorii lui Hitler vor să lupte cu Rusia pe pământ ucrainean, servindu-se de ‘banderovţî'”, a spus el, referindu-se la ucraineni, pe care îi numeşte astfel după numele susţinătorilor ultranaţionalistului ucrainean Stepan Bandera (1909-1959), care au colaborat cu naziştii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În aceeaşi cheie, el a spus că ”ideologia nazismului, deja în forma sa modernă, creează din nou ameninţări directe la adresa securităţii” Rusiei.

De la începerea ofensivei declanşate de el împotriva Ucrainei la 24 februarie anul trecut, Vladimir Putin susţine că responsabilii politici aflaţi la putere la Kiev sunt ”neonazişti”, care s-ar afla la originea unui ”genocid” împotriva rusofonilor din această ţară.

Preşedintele rus a profitat de discursul său pentru a nega izolarea Rusiei şi pentru a le da asigurări concetăţenilor său că ţara continuă să aibă mulţi prieteni.

”În pofida eforturilor de propagandă occidentală”, Moscova are prieteni ”în toată lumea”, inclusiv în America de Nord şi Europa, a spus el, potrivit Agerpres.

De la sosirea sa la Kremlin în 2000, Putin a participat în mai multe rânduri la ceremoniile dedicate bătăliei de la Stalingrad, care a început la 17 iulie 1942 şi s-a încheiat la 2 februarie 1943 cu capitularea feldmareşalului Friderich von Paulus, comandantul Armatei a VI-a germane, după 200 de zile de lupte înverşunate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Benzina a ajuns la peste 7 euro pe litru în Sankt Petersburg. Revolta unei rusoaice: „Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania