Prima pagină » Știri externe » Românii, pe „lista roșie” și în Cehia, de la miezul nopții. Ce trebuie să facă imediat ce intră în țară

Românii, pe „lista roșie” și în Cehia, de la miezul nopții. Ce trebuie să facă imediat ce intră în țară

Românii, pe „lista roșie” și în Cehia, de la miezul nopții. Ce trebuie să facă imediat ce intră în țară

Persoanele care călătoresc din România în Cehia sunt obligate, începând din 3 august, ora 00:00, să își anunțe prezența, imediat după intrare, direcției de sănătate publică responsabilă din zona în care se află hotelul sau reședința lor și să își facă, pe chetuială proprie, un test pentru COVID-19, în situația în care autoritățile sanitare nu a dispus alte măsuri de carantină.

Autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare în Republica Cehia, în funcție de statele de proveniență, acestea fiind clasificate pe două categorii: verde (risc scăzut de infectare) și roșu (risc înalt de infectare), iar România va fi inclusă, începând cu data de 3 august 2020, ora 00:00, pe lista roșie. Clasificarea statelor în cele două categorii face obiectul unei reevaluări permanente, bazată pe evoluția situației epidemiologice din fiecare stat”, a transmis, duminică, Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat de presă.

Pe „lista roșie” a altui stat european, Belgia, sunt, începând se sâmbătă și locuitorii din 24 de județe din România. Carantina și testarea PCR, de către autorităție belgiene, sunt obligatorii la intrarea pe teritoriul belgian.

Românii pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei

Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei – spre deosebire de persoanele din statele terțe, aflate pe lista roșie, însă, imediat după intrare, trebuie să își notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință) și să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situația în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.

În plus, potrivit comunicatului MAE, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își notifice prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, și să prezinte ulterior Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat un test molecular privind infecția cu COVID-19.

În ceea ce privește măsurile pe plan intern, Potrivit Amnasadei României în Republica Cehă, purtarea măștii este obligatorie la toate evenimentele culturale, inclusiv în cluburi și discoteci, și sportive cu peste 100 de participanți, organizate în spații interioare. Măsura nu se aplică spațiilor comerciale și restaurantelor. Participarea la evenimentele publice și private organizate în spații interioare este limitată la 500 persoane, iar în spații exterioare la 1000 persoane.

În ce condiții este permis tranzitul

Există câteva excepții de la măsurile anunțate pentru intrarea pe teritoriul Cehiei, respectiv personalul din domeniul transportului internațional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare, și cetățenii statelor membre UE și străinii posesori ai unui permis de ședere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore.

Potrivit informării MAE, cetățenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiția să nu părăsească zona de tranzit din aeroport. De asemenea, cetățenii români care tranzitează pe cale rutieră Republica Cehia nu sunt supuși niciunei condiționări sau obligații, dacă durata tranzitului nu depășește 12 ore.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965; 00420 257 530426,  apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al ambasadei 00420 607 078 501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51905, http://praga.mae.ro/  și  http://www.mae.ro/.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pentru prima dată din 1972, oamenii văd din nou Pământul din drumul spre Lună. NASA a publicat imaginile din a treia zi a misiunii Artemis II
Digi24
Capcanele puse de Viktor Orban în instituțiile-cheie din Ungaria pentru a-i împiedica pe oponenții săi să guverneze țara
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Este vorba despre Mircea Lucescu! Anunț oficial de la spital
Prosport.ro
Mircea Lucescu a făcut infarct azi! A fost dus cu targa la ATI
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
Vremea de Florii 2026: Prognoza meteo pentru weekendul de sărbătoare
Click
Valentin Sanfira, reacție după mărturiile dureroase ale fostei soții: „Nu tac pentru că nu am ce spune”
Digi24
Starul pop preferat al Kremlinului „nu este suficient de rus”: care e problema cu Iaroslav Dronov, cunoscut sub numele „Shaman”
Cancan.ro
Codruța Filip, DISTRUSĂ de durere după divorț. Cum a chinuit-o Valentin Sanfira în cei 4 ani de căsnicie
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anii 2000, înainte de operațiile estetice! Imagini rare cu bruneta când era complet naturală
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
IGPR anunță schimbări în 2026: categorii de permis ce vor fi interzise pe autostradă anul acesta
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Gările spectaculoase în care merită să te oprești doar pentru arhitectură