Prima pagină » Știri externe » Siria a evacuat mai puțin de cinci la sută din cele mai periculoase arme chimice

Siria a evacuat mai puțin de cinci la sută din cele mai periculoase arme chimice

Siria a evacuat mai puțin de cinci la sută din cele mai periculoase arme chimice
Siria a evacuat de pe teritoriul său mai puțin de 5% din arsenalul său chimic cel mai periculos, potrivit unor surse apropiate Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care au dat asigurări că Damascul va fi îndemnat să intensifice operațiunea, relatează AFP.

Siria a evacuat de pe teritoriul său mai puțin de 5% din arsenalul său chimic cel mai periculos, potrivit unor surse apropiate Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), care au dat asigurări că Damascul va fi îndemnat să intensifice operațiunea, relatează AFP.

Doar două încărcături cu agenți chimici au părăsit Siria, la 7 și 27 ianuarie, prin portul Lattaika, pentru a fi distruse pe mare. O sursă apropiată de OIAC a declarat că acestea reprezintă „mai puțin de cinci la sută” din ceea ce ar fi trebuit să fie evacuat la 31 decembrie.

Potrivit planului aprobat de ONU, Siria ar fi trebuit să evacuze la 31 decembrie 700 de tone dintre cei mai periculoși agenți chimici declarați de Damasc, în special cei care sunt folosiți pentru fabricarea gazului muștar și a gazului sarin.

Potrivit aceluiași plan, Siria ar fi trebuit, de asemenea, să evacuze, la 5 februarie, 500 de tone suplimentare de agenți chimici, încadrați la „categoria 2”.

Aproximativ 120 de tone de isopropanol urmează, de asemenea, să fie distruse în Siria, până la 1 martie.

La 8 ianuarie, OIAC a cerut Siriei să-și intensifice eforturile, după ce Damascul a înregistrat deja întârzieri în evacuarea celor mai periculoși agenți chimici de pe teritoriul său.

Siria a invocat condiții meteorologice nefavorabie și problemele de securitate în contextului războiului care devastează țara din martie 2011.

Planul de dezarmare chimică a Siriei aprobat de ONU prevede ca întreg arsenalul chimic sirian să fie distrus la 30 iunie 2014.

Agenții chimici urmează să fie evacuați la bordul unor nave militare daneză și norvegiană către portul italian Gioia Tauro, unde vor fi transferați la bordul unei nave aparținând Marinei americane echipate special pentru distrugerea acestora.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Monica Anghel și fiul ei, Aviv, cel mai frumos duet la un festival de muzică de la Oradea
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Anatomia fără bisturiu. Pot „cadavrele digitale” să înlocuiască disecția clasică?