Prima pagină » Știri externe » SUA dezvăluie, în premieră, că au arme în spațiu. „Golden Dome”-ul lui Trump accelerează noua cursă militară pe orbită cu China și Rusia

SUA dezvăluie, în premieră, că au arme în spațiu. „Golden Dome”-ul lui Trump accelerează noua cursă militară pe orbită cu China și Rusia

SUA dezvăluie, în premieră, că au arme în spațiu. „Golden Dome”-ul lui Trump accelerează noua cursă militară pe orbită cu China și Rusia
Troy Meink, secretarul Forțelor Aeriene americane - Foto: Mediafax foto

Statele Unite au confirmat pentru prima dată public că dispun de sisteme armate desfășurate pe orbită, marcând un moment important în militarizarea spațiului și în competiția strategică dintre marile puteri. US Space Force afirmă că aceste capacități pot proteja forțele americane împotriva acțiunilor ostile ale adversarilor, însă Pentagonul refuză să dezvăluie ce tipuri de arme se află în spațiu, câte sunt sau cum funcționează.7

Confirmarea a venit luni atât din partea US Space Force, cât și din partea secretarului Forțelor Aeriene americane, Troy Meink. Până acum, Washingtonul discutase public despre dezvoltarea unor capacități ofensive și defensive destinate spațiului, însă existența efectivă a unor sisteme armate aflate pe orbită nu fusese confirmată în asemenea termeni.

„Statele Unite dispun de sisteme de control spaţial armate pe orbite, capabile să apere Forţa Interarmată împotriva acţiunilor ostile ale adversarilor”, a transmis un purtător de cuvânt al US Space Force, potrivit Financial Times.

Forța Spațială nu a precizat natura sistemelor și nici orbitele pe care acestea operează.

Troy Meink a confirmat informația în timpul unei conferințe a Air & Space Forces Association, desfășurată în Maryland.

„Statele Unite au acum arme pe orbită capabile să apere forţa comună împotriva acţiunilor adverse ostile”, a declarat Troy Meink, secretarul Forțelor Aeriene ale SUA.

Troy Meink, secretarul Forțelor Aeriene americane - Foto: Mediafax foto

Troy Meink, secretarul Forțelor Aeriene americane – Foto: Mediafax foto

Oficialul american a refuzat să dezvăluie despre ce arme este vorba.

Meink a afirmat că formularea aleasă este „importantă din perspectiva descurajării”, iar dezvăluirea unor informații suplimentare despre aceste capacități „nu ar fi benefică pentru descurajare”.

Strategia pare astfel să urmărească transmiterea către adversarii Statelor Unite a faptului că Washingtonul dispune deja de capacitatea de a acționa militar pe orbită, fără ca aceștia să cunoască exact mijloacele disponibile.

Meink a subliniat că SUA trebuie să-și păstreze capacitatea de a „opera liber” în spațiu, pe care l-a descris drept un domeniu esențial atât pentru securitatea militară, cât și pentru cea economică a țării.

Anunțul vine în timp ce administrația Donald Trump accelerează dezvoltarea Golden Dome, viitorul scut antirachetă american care ar urma să includă inclusiv interceptoare amplasate în spațiu.

Ce înseamnă „arme pe orbită” și legătura cu Golden Dome

US Space Force folosește conceptul de „control spațial” pentru activitățile defensive și ofensive destinate contestării și controlării domeniului spațial, obiectivul strategic fiind obținerea superiorității în acest mediu.

În cadrul doctrinar al serviciului, operațiunile pot utiliza mijloace cinetice și non-cinetice.

Armele cinetice produc efecte fizice și pot distruge sau avaria o țintă. Capacitățile non-cinetice pot acționa prin alte metode pentru a perturba, degrada sau neutraliza sistemele unui adversar fără distrugerea lor fizică directă.

Natura sistemelor pe care SUA confirmă acum că le au pe orbită rămâne însă clasificată.

Anunțul apare în paralel cu dezvoltarea accelerată a Golden Dome, proiectul administrației Trump pentru construirea unui nou sistem american de apărare antirachetă. Una dintre componentele definitorii ale viitorului scut ar urma să fie reprezentată de interceptoare amplasate în spațiu, concepute pentru a distruge rachetele inamice în timpul zborului.

Trump - Golden Dome - Foto: Profimedia images

Trump – Golden Dome – Foto: Profimedia images

Troy Meink a afirmat luni că există deja „hardware pregătit” în ceea ce privește interceptoarele spațiale.

Dezvăluirea americană provoacă și îngrijorări privind posibilitatea accelerării unei curse a înarmării în spațiu. Experți în securitate spațială avertizează că recunoașterea publică a existenței armelor orbitale americane ar putea determina alte puteri să își extindă propriile capacități militare în afara atmosferei.

China și Rusia, principalii rivali ai SUA în noua competiție spațială

Washingtonul își justifică dezvoltarea capacităților militare spațiale inclusiv prin progresele realizate de China și Rusia.

Potrivit US Space Force, China „dezvoltă şi pune în aplicare capacităţi spaţiale şi contraspaţiale în cadrul unei strategii de modernizare militară”.

Evaluarea americană asupra Rusiei este la fel de directă. Moscova „consideră spaţiul drept un domeniu de luptă şi estimează că supremaţia spaţială va fi un factor decisiv în conflictele viitoare”, potrivit US Space Force.

Competiția militară pentru spațiu nu este însă nouă.

Originile sale se suprapun în mare măsură peste începuturile erei spațiale. După lansarea satelitului sovietic Sputnik în 1957, atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică au studiat modalități prin care sateliții puteau fi utilizați în scopuri militare sau prin care sistemele orbitale ale adversarului puteau fi neutralizate.

Una dintre cele mai mari temeri ale Războiului Rece a fost amplasarea armelor nucleare pe orbită.

În 1967, marile puteri au adoptat Tratatul privind Spațiul Extraatmosferic, care interzice plasarea pe orbită a armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Am avut politica prostului”. Sute de mii de dolari cheltuiți pentru fotografii cu Trump, spune Băsescu
Digi24
Ce se știe despre gruparea Statul Masculin, care a revendicat valul de amenințări cu bombe care vizează zboruri din Europa
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
„A căzut ca un trăsnet!” Președintele Israelului, șocat de decizia lui Trump de a opri ajutorul militar american
Click
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!