Prima pagină » Știri externe » SUA se retrag din Acordul nuclear cu Iranul. Trump anunță „profunde sancțiuni economice”: „Cea mai oribilă înțelegere, pe care nu trebuia să o facem niciodată”

SUA se retrag din Acordul nuclear cu Iranul. Trump anunță „profunde sancțiuni economice”: „Cea mai oribilă înțelegere, pe care nu trebuia să o facem niciodată”

SUA se retrag din Acordul nuclear cu Iranul. Trump anunță
Președintele american, Donald Trump, a anunțat marți seară decizia de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat marți seară decizia de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015.

Donald Trump a argumentat că el lansase de mult timp avertismente în legătură cu Acordul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept „defectuos”, „decăzut și putred”, o „rușine” pentru el, în calitatea de „cetățean american”.

Liderul de la Casa Albă susține că Iranul încearcă să fabrice arme atomice, oferind asigurări că Statele Unite nu vor permite acest lucru.

„După consultări cu aliații, îmi este clar că acest Acord nu poate împiedica activitățile atomice iraniene. Anunț astăzi retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian”, a afirmat Donald Trump.

„Imediat, voi semna un decret prezidențial prin care voi începe reactivarea sancțiunilor contra Iranului. Pentru regimul iranian, vom reinstitui cel mai înalt nivel de sancțiuni economice. Orice națiune care oferă ajutor Iranului în încercarea de a se dota cu arme nucleare va fi, de asemenea, sancționată puternic de Statele Unite. America nu va fi ținută ostatică prin arme nucleare. Nu vom permite ca orașele americane să fie amenințate cu distrugerea, nu vom permite unui regim care scandează «Moarte Americii!» să obțină acces la cele mai letale arme de pe Terra”, a spus Trump.

„Decizia de astăzi transmite un mesaj esențial: Statele Unite nu mai lansează amenințări fără conținut. Când fac promisiuni, le respect. Retragerea din acest Acord va face America mult mai sigură”, a subliniat liderul de la Casa Albă.

Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franța, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activitățile atomice în schimbul relaxării sancțiunilor internaționale. Președintele Donald Trump și Israelul contestă acordul atomic semnat cu Iranul.

Trump a amenințat în mai multe rânduri că Statele Unite se vor retrage din Acordul atomic semnat cu Iranul, acuzând Teheranul de continuarea activităților nucleare și balistice. Liderul de la Casa Albă a anunțat că le oferă timp aliaților europeni ai SUA până pe data 12 mai pentru ca aceștia să cadă de acord asupra înăspririi condițiilor acordului, în caz contrar Washingtonul se va retrage din acord.

Iranul este determinat să respingă „intimidările” președintelui SUA, Donald Trump, în legătură cu Acordul nuclear și nu va accepta modificarea tratatului, a avertizat un oficial iranian de rang înalt. „Acesta este un acord internațional și avem, categoric, capacitatea de a învinge intimidările Statelor Unite”, a declarat sâmbătă Ali Shamkhani, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională din Iran.

Uniunea Europeană și Rusia insistă pentru menținerea Acordului nuclear iranian.

Rusia consideră inacceptabilă modificarea Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul și, în cazul în care președintele SUA Donald Trump va decide ieșirea din acest tratat, Administrația Vladimir Putin va bloca prelungirea sancțiunilor contra Teheranului, a avertizat Ministerul rus de Externe. Rusia își va onora angajamentele în cadrul Acordului cu Iranul atât timp cât alte țări vor proceda în mod similar, a declarat vineri Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. Administrația Vladimir Putin nu va accepta modificarea Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, a subliniat reprezentantul Ministerului rus de Externe, avertizând că, în cazul în care președintele SUA Donald Trump, va decide ieșirea din acest tratat, Rusia va bloca prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, prelungirea sancțiunilor împotriva regimului de la Teheran.

Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a prezentat, pe 30 aprilie, dovezi despre care susține că scot în evidență faptul că Iranul își dezvoltă în secret programul nuclear, încălcând acordul nuclear semnat în 2015.

Premierul israelian a precizat că Iranul a „înșelat lumea”, încălcând acordul nuclear din 2015.

În cadrul unei conferințe de presă susținută la Ministerul Apărării din Tel Aviv, Netanyahu a prezentat documente despre care afirmă că sunt „copii” a unor documente secrete obținute de serviciile de informații israeliene în Teheran.

„Aceste documente sunt dovada concretă că Iranul a mințit când a spus nu a avut niciodată un program nuclear. Proiectul nuclear iranian are toate cele cinci elemente ale unui program de arme nucleare”, a declarat Netanyahu.

„Liderii iranieni au negat în repetate rânduri în privința dezvoltării programului nuclear. Astăzi vă spun un lucru: Iranul a mințit. După semnarea acordului nuclear în 2015, Iranul a și-a intensificat eforturile de a-și ascunde documentele secrete. În 2017, Iranul a mutat documentele privind programul nuclear într-o locație secretă din Teheran. În urmă cu câteva săptămâni, Israelul a obținut jumătate de tonă de documente din această arhivă secretă. Iată ce includ aceste fișiere: documente incriminatoare, diagrame incriminatoare, prezentări incriminatoare, planuri incriminatoare, fotografii incriminatoare și multe altele. Aceste documente sunt dovada concludentă că Iranul a mințit când a spus că nu a avut niciodată un program nuclear”, a subliniat prim-ministrul Israelului, adăugând că Iranul a continuat să-și dezvolte programul nuclear.

În replică, Javad Zarif, ministrul iranian de Externe, a afirmat că Netanyahu încearcă „să păcălească oamenii”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Pune asta în dulap în sezonul rece. Trucul simplu care ține hainele proaspete și alungă mirosul de închis
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!