Prima pagină » Știri externe » The Wall Street Journal: Administrația Trump acuză Universitatea HARVARD de încălcarea drepturilor civice

The Wall Street Journal: Administrația Trump acuză Universitatea HARVARD de încălcarea drepturilor civice

The Wall Street Journal: Administrația Trump acuză Universitatea HARVARD de încălcarea drepturilor civice

Administrația Donald Trump a constatat că Universitatea Harvard a încălcat legislația federală în materie de drepturi civice prin modul în care a tratat studenții de etnie evreiască sau care au cetățenie israeliană.

Aceasta este concluzia investigației federale și a fost comunicată luni Universității Harvard, ceea ce pune sub semnul întrebării finanțarea federală a celei mai vechi instituții de învățământ superior din Statele Unite, afirmă oficiali guvernamentali de la Washington, sub protecția anonimatului.

”În lipsa instituirii unor modificări adecvate imediat, vor fi pierdute toate resursele financiare federale, iar relația Universității Harvard cu Administrația federală va continua să fie afectată”, arată o scrisoare a Casei Albe adresată președintelui instituției academice, Alan Garber, conform publicației The Wall Street Journal.

Donald Trump a semnalat constant că vrea modificări la Harvard și la alte universități prestigioase, denunțând activismul de stânga și accente antisemite. Administrația de la Washington a lansat o serie de anchete care vizează Universitatea Harvard. Unele investigații se referă la amenințările la adresa studenților și cadrelor didactice de etnie evreiască în contextul protestelor pro-palestiniene izbucnite după atacurile teroriste produse în Israel în octombrie 2023 și al invaziei israeliene în Fâșia Gaza. Alte verificări vizează potențiale acte de discriminare pe bază de gen.

Universitatea Harvard consideră că atacurile lui Donald Trump sunt amenințări la adresa libertății de exprimare, a libertății de opinie a cadrelor didactice și a existenței instituției academice.

În contextul tensiunilor, Administrația de la Washington a expulzat studenți străini de la Harvard implicați în proteste pro-palestiniene. Universitatea din Toronto a anunțat că va prelua studenți de la Harvard vizați de restricțiile privind intrarea în Statele Unite, în cadrul unui acord bilateral.

Foto: Profimedia

Citește și:

VIDEO Angela Merkel se DISTANȚEAZĂ de politicile stricte ale Guvernului Merz în materie de imigrație /„Eu așa înțeleg Dreptul european”

Regimul islamist din Iran îl AMENINȚĂ pe Trump /Teheranul avertizează că nu va accepta negocieri sub presiunea atacurilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ