Prima pagină » Știri externe » Trump admite că americanii ar putea fi AFECTAȚI de taxele impuse Canadei, Mexicului și Chinei

Trump admite că americanii ar putea fi AFECTAȚI de taxele impuse Canadei, Mexicului și Chinei

Trump admite că americanii ar putea fi AFECTAȚI de taxele impuse Canadei, Mexicului și Chinei

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că taxele vamale mai mari pe care le-a impus Mexicului, Canadei și Chinei ar putea provoca probleme „pe termen scurt” pentru cetățenii americani, pe măsură ce piețele globale s-au prăbușit din cauza temerilor potrivit cărora taxele vor declanșa un război comercial dăunător din punct de vedere economic.

Trump a declarat că va discuta luni cu liderii Canadei și Mexicului, care și-au anunțat propriile tarife, dar a minimizat așteptările potrivit cărora măsurile luate de cele două țări îl vor determina să își schimbe atitudinea, arată Reuters.

„Nu mă aștept la nimic dramatic. Ne datorează mulți bani și sunt sigur că vor plăti”, a declarat liderul de la Casa Albă.

El a mai spus că taxele pentru Uniunea Europeană vor fi introduse și ele, dar nu a spus exact când.

„Cu siguranță se va întâmpla cu Uniunea Europeană. Pot să vă spun asta pentru că au profitat cu adevărat de noi. Ei nu ne iau mașinile, nu ne iau produsele agricole. Nu iau aproape nimic și noi luăm totul de la ei”, a spus Donald Trump.

Liderii europeni se întâlnesc luni la Bruxelles și ar urma să discute despre eventualele tarife despre care a vorbit Trump, mai notează sursa citată.

Reacția piețelor financiare de luni a reflectat îngrijorările legate de consecințele unui război comercial. Contractele futures din SUA au scăzut cu aproximativ 2%. Acțiunile din Asia, inclusiv Tokyo, Seul Sydney, au scăzut și ele cu 2%. Acțiunile chineze listate la Hong Kong au scăzut cu 0,8%, în timp ce piața din China continentală a fost închisă pentru sărbătorile de Anul Nou.

Donald Trump a impus taxe vamale contra Canadei, Mexicului și Chinei

Președintele SUA, Donald Trump, a impus, începând de sâmbătă, 1 februarie, tarife vamale împotriva Canadei, Mexicului și Chinei, ca forme de sancționare din cauza exporturilor de Fentanil și din cauza surplusului comercial, anunță Casa Albă.

Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Președinției Statelor Unite, a catalogat drept ”false” informațiile conform cărora președintele Trump ar fi decis să amâne aplicarea tarifelor vamale.

”Eram cu președintele în Biroul Oval și pot confirma că termenul de 1 februarie avansat de președinte acum câteva săptămâni rămâne valabil. Președintele va aplica mâine tarife comerciale de 25% pentru Mexic, de 25% pentru Canada și de 10% pentru China din cauza exporturilor ilegale de Fentanil, substanță distribuită în țara noastră, ceea ce a omorât zeci de milioane de americani. Acestea sunt promisiunile președintelui și le respectă”, a afirmat Karoline Leavitt, într-o conferință de presă desfășurată vineri seară.

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli