Președintele american Donald Trump a declarat, marți, în timpul întâlnirii de la Casa Albă cu premierul irakian Ali al-Zaidi, că forțele militare ale Statelor Unite își vor încheia misiunea în Irak până la 30 septembrie. Liderul de la Washington a spus că retragerea este posibilă deoarece situația din țară s-a schimbat, iar relația dintre cele două state se concentrează tot mai mult pe cooperarea economică.
În debutul întâlnirii desfășurate în Biroul Oval, premierul irakian Ali al-Zaidi a afirmat că retragerea forțelor americane din Irak va fi finalizată până la 30 septembrie.
Donald Trump a confirmat acest lucru, declarând că forțele americane vor părăsi Irakul deoarece „nu considerăm că mai avem nevoie de prezența militară acolo”.
„Ceea ce se întâmplă acum este că toate companiile petroliere intră pe piață și încheie parteneriate cu Irakul”, a declarat Trump