Comisia Europeană va plăti, vineri, Ucrainei 3,3 miliarde de euro pentru achiziții publice în domeniul Apărării, din cadrul împrumutului de sprijin în valoare de 90 de miliarde de euro.
Banii vor fi utilizați pentru achiziția de drone și rachete și „vor ajuta Ucraina să își apere teritoriul și cerul împotriva agresiunii continue a Rusiei“, precizează Executivul european într-un comunicat.
„Astăzi, vom plăti 3,3 miliarde de euro pentru a contribui la achiziționarea de drone și rachete în cadrul împrumutului de sprijin pentru Ucraina. Europa va continua să ofere sprijinul de care Ucraina are nevoie pentru a-și apăra poporul și teritoriul.“, a transmis Ursula von der Leyen, președinta Comisiei.
Prin această plată, Comisia Europeană ajunge la un sprijin total de aproape 15 miliarde de euro acordați Ucrainei în acest an, sumă care acoperă atât cheltuielile pentru apărare, cât și asistența generală.
Împrumutul de sprijin pentru Ucraina include 30 de miliarde de euro pentru ajutor bugetar și 60 de miliarde de euro pentru apărare în perioada 2026-2027.
„După cum a anunțat președinta von der Leyen în discursul privind starea Uniunii și în apelul de ieri adresat președintelui Zelenski, Comisia este pregătită să utilizeze fondurile rămase din instrumentul Acțiunea de securitate pentru Europa pentru a lansa un nou program comun UE-Ucraina. Inițiativa ar urma să dezvolte un sistem european de apărare antiaeriană și antirachetă, pe baza sistemului antibalistic existent de la Freya. Aceasta ar combina experiența Ucrainei pe câmpul de luptă cu puterea industrială și tehnologică a Europei.“, precizează Comisia.
Săptămâna viitoare, președinta von der Leyen va participa la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite de la New York, unde va solicita un sprijin sporit pentru Ucraina, transmițând următorul mesaj: „Europa își intensifică eforturile. Acum și alții trebuie să-și intensifice sprijinul.”
O parte din bani sunt de la noi, de la fiecare…si ei ne inchid scoli si continua sa ocupe pamanturi romanesti