Prima pagină » Știri externe » Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani, făcută în Rusia. „Se întâmplă foarte rar”

Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani, făcută în Rusia. „Se întâmplă foarte rar”

Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani, făcută în Rusia.
Paleontologii ruși au descoperit în Siberia două schelete de dinozauri foarte bine conservate, vechi de aproximativ 100 milioane - 120 milioane de ani, au anunțat luni reprezentanții muzeului care a coordonat acele săpături, informează AFP.

„Scheletele sunt intacte și într-o stare foarte bună”, a declarat Olga Feofanova, directoarea muzeului local care a realizat săpăturile.

„Se întâmplă foarte rar să găsim schelete de dinozauri, întregi și într-o astfel de stare. Aceste descoperiri sunt foarte importante”, a adăugat ea.

Cele două schelete au fost găsite la o adâncime de 2,5 metri, la finalul unor săpături care au durat mai bine de trei săptămâni, într-un sit renumit situat în apropiere de satul Șestakovo, în regiunea Kemerovo din Siberia.

Potrivit paleontologilor, este vorba de două exemplare de Psittacosaurus Sibiricus, bipede erbivore al căror schelet atingea o lungime de aproape doi metri.

Săpăturile au debutat la sfârșitul lunii mai, sub conducerea muzeului din Șestakovo și cu ajutorul unei echipe de paleontologi moscoviți.

Scheletele vor fi expuse la muzeul regional, au precizat autoritățile locale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit legătura dintre fibrele amiloide și fertilitate
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi