Prima pagină » Știri externe » VIDEO | Victor Negrescu, mesaj fără echivoc pentru Nehammer: “Nu putem tolera  atitudini anti-europene în Parlamentul European“

VIDEO | Victor Negrescu, mesaj fără echivoc pentru Nehammer: “Nu putem tolera  atitudini anti-europene în Parlamentul European“

Rene Pârșan

Într-o luare de cuvânt în Parlamentul European, eurodeputatul Victor Negrescu l-a taxat miercuri pe Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, ca lider anti-european. De asemenea, el cere justificarea juridică a oricărui veto. Reacția lui Negrescu vine la o zi după ce Nehammer a cerut blocarea extinderii Schengen până la reformarea acordului de liberă circulație. România așteaptă de 12 ani accesul în Schengen, îndeplinind toate criteriile tehnice, dar în momentul de față, la fel ca în cazul Bulgariei, este bocată de veto-ul Austriei, conform regulilor Consiliului Europei, care cere unanimitate în aceste cazuri.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat marți la Viena că ”până când nu va fi reparat, extinderea Schengen este imposibilă”. Potrivit publicației bulgare Dnevnik, care citează declarațiile acestuia dintr-o conferință de presă comună cu premierul bulgar, Denkov, aceasta înseamnă că șansele ca România să primească un vot pentru intrarea în Schengen la Consiliul UE pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) în decembrie anul acesta sunt aproape nule.

Reacția Bucureștiului la Bruxelles

“Am transmis astăzi, în Parlamentul European, un mesaj clar cancelarului de dreapta din Austria, Karl Nehammer, ca urmare a mesajului transmis ieri de acesta prin care se opune din nou extinderii zonei de liberă circulație: legislativul european nu va accepta încălcarea tratatelor și blocarea deciziilor europene fără niciun fel de temei juridic și va continua să susțină aderarea României la spațiul Schengen.

În cadrul raportului meu privind procedurile legislative speciale, care s-a aflat astăzi pe ordinea de zi a Comisiei pentru Afaceri Constituționale, ne propunem să împiedicăm aceste tipuri de blocaje și să introducem obligativitatea justificării juridice a veto-urilor.

Prin acest raport de importanță strategică pentru Parlamentul European, arătăm faptul că eurodeputații nu pot tolera aceste atitudini anti-europene și au o voce comună și puternică în apărarea tratatelor europene și a principiului cooperării loiale”, postează Negrescu declarația din PE pe Facebook.

Citiți și: Nehammer: ”Până când Spațiul Schengen nu va fi reparat, extinderea este imposibilă”. România și Bulgaria rămân la “granița” UE

Karl Nehammer, făcut bucăți de presa austriacă cu ocazia zilei de naștere. Aroganța din Scandalul „Burgergate” i-a pus capac

EXCLUSIV| România scoate „artileria grea” în fața lui Nehammer. Analist: „Un gest de demnitate românească în dosarele în care are legitimitate morală”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Digi24
Ce va face Adrian Veștea dacă nu primește susținerea PNL pentru postul de premier
Cancan.ro
GESTUL făcut de Dan Alexa după ce și-a petrecut noaptea cu Andreea Popescu. Unde s-a dus glonț celebrul antrenor
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Adevarul
Cristian Păun la „Interviurile Adevărul”: „Nominalizarea lui Adrian Veștea nu m-a surprins”
Mediafax
Dacă mănânci nuci înainte de culcare, experții spun că vei vedea aceste rezultate
Click
Feli Donose a schimbat prefixul într-un mod inedit. Cu cine a sărbătorit artista? „Te iubesc. Și pe tine, și pe mine.”
Digi24
Ce miniștri pregătește Adrian Veștea? Anunțul momentului despre noul Guvern și programul politic
Cancan.ro
Andreea Popescu, prima reacție după scenele din club cu Dan Alexa! NU mai plânge după antrenor
Ce se întâmplă doctore
Noroc cu carul pentru aceste trei zodii. Săptămâna care le poate schimba destinul financiar! Banii vor veni mult mai ușor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Top 10 cele mai înmatriculate SUV-uri noi în România (2026)
Descopera.ro
Astronomii au dezmințit o teorie despre expansiunea Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, cum se numesc rudele Papei?
Descopera.ro
Variabilitatea ritmului cardiac, tot mai urmărit de oameni, pentru a evalua stresul, sănătatea și îmbătrânirea