Prima pagină » Știri externe » Zece fete afgane, ucise de o mină antipersonal în timp ce adunau lemne

Zece fete afgane, ucise de o mină antipersonal în timp ce adunau lemne

Zece fete afgane, ucise de o mină antipersonal în timp ce adunau lemne
Zece fete cu vârste cuprinse între nouă și 11 ani au fost ucise în explozia unei mine antipersonal pe care au lovit-o în mod accidental în timp ce adunau lemne, în estul Afganistanului, au anunțat luni autoritățile, relatează AFP.

Zece fete cu vârste cuprinse între nouă și 11 ani au fost ucise în explozia unei mine antipersonal pe care au lovit-o în mod accidental în timp ce adunau lemne, în estul Afganistanului, au anunțat luni autoritățile, relatează AFP.

Accidentul s-a produs în provincia Nangarhar după ce o fată a lovit această mină veche cu un topor, a declarat pentru AFP Mohammad Sediq Dawlatzai, guvernatorul provinciei Shaparhar.

„O mină veche datând din perioada «jihadului» (împotriva trupelor sovietice, în anii ’80) a explodat, omorând zece fete și rănind ale două”, a declarat el.

Un purtător de cuvânt al proviniciei Nangarhar, Ahmad Zia Abdulzai, a declarat că mina a fost instalată de către „inamici ai Afganistanului”, referindu-se la insurgenți talibani.

De la retragerea sovieticilor, în 1989, după zece ani de ocupație, aproape 700.000 de mine și peste 15 milioane de diverse dispozitive explozive au fost distruse în Afganistan, potrivit unor date ONU.

Însă, în pofida unor operațiuni de deminare, peste trei decenii de conflict au transformat țara într-una dintre cele mai „minate” din lume.

Talibanii recurg la bombe artizanale, pe care le ascund de-a lungul drumurilor, vizând trupe afgane și NATO. Acestea ucid, de asemenea, numeroși civili.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Fenomenul „floodlighting”: de ce unii oameni dezvăluie prea multe prea repede la începutul unei relații