Prima pagină » Știri externe » Zelenski a semnat un decret ce conține cheia negocierilor cu Rusia. Care este condiția esențială pusă de acesta

Zelenski a semnat un decret ce conține cheia negocierilor cu Rusia. Care este condiția esențială pusă de acesta

Zelenski a semnat un decret ce conține cheia negocierilor cu Rusia. Care este condiția esențială pusă de acesta
Volodimir Zelenski acuză din nou Rusia de crime de război. Liderul de la Kiev spune că nu se așteaptă ca războiul să se încheie curând

Volodimir Zelenski a emis marți un decret prezidenţial prin care a formalizat declaraţiile făcute vineri, după ce Vladimir Putin a anexat regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.

Decretul emis de preşedintele Ucrainei stabileşte că negocierile cu Rusia sunt „imposibile” atâta timp cât Vladimir Putin este la conducere.

El nu ştie ce înseamnă demnitatea şi onestitatea. Prin urmare, noi suntem dispuşi să dialogăm cu Rusia, dar cu un alt preşedinte al Rusiei”, a afirmat Zelenski, potrivit Reuters.

Preşedintele Ucrainei, a exclus astfel orice posibilitate de relansare a negocierilor de pace, atâta timp cât Vladimir Putin se va afla la putere în Rusia, scrie Mediafax.

Anunțul anexării a venit după așa-zise referendumuri în rândurile populației locale, consultări pe care Kievul și Occidentul le-au denunțat drept „farse” ilegale.

Negocierile dintre Ucraina şi Rusia pentru oprirea conflictului militar au eşuat în urmă cu câteva luni şi, deocamdată, nu au fost reluate, în pofida apelurilor intense ale Naţiunilor Unite şi ale unor ţări precum Turcia.

Putin, șanse teoretice să rămână președinte până în 2036

După anexare, forțele Kievului au reușit să recaptureze orașul Liman din regiunea estică Donețk și au străpuns defensiva rusă în zonele ocupate din sudul Ucrainei.

Succesele militare ale Ucrainei au resuscitat, pe de altă parte, temeri că Moscova se va răzbuna recurgând la un gest extrem, cum ar fi detonarea unei arme nucleare.

Vladimir Putin, care va împlini 70 de ani în această săptămână, a dominat viața politică din Rusia timp de peste două decenii şi, în baza reformelor constituționale adoptate sub președinția sa, ar mai putea candida încă de două ori, având șanse teoretice de a rămâne la putere până în 2036.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Ne jucăm cu un reactor NUCLEAR”. Băsescu îi cere lui Nicușor Dan să intervină în criza energetică
Digi24
A murit Franco Baresi. Legenda fotbalului italian s-a stins la 66 de ani
Cancan.ro
DOLIU în lumea interlopă! A murit Tudor Spoitoru
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Un expert în migrație internațională pune la îndoială spontaneitatea valului de migranți din Ceuta: „Seamănă foarte mult cu ceea ce am văzut la granița Belarus-Polonia”
Mediafax
Bolojan răspunde acuzațiilor lui Grindeanu privind hidrocentralele blocate: E simplu să vii cu acuze de natură politică
Click
Primul mare oraș din România care reduce consumul de energie electrică pe timpul nopții: „Trecem împreună prin asta”
Digi24
Doliu în lumea filmului: Actorul din „Doctor Who” și „Urzeala Tronurilor” a murit la 80 de ani
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe „Mama Natură”? Cum s-a schimbat Roxana Ionescu după ce a renunțat la tv. Nu o mai recunosc mulți!
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Un bărbat a fost arestat pentru că și-a terorizat vecinii cu muzică rock