Prima pagină » Justiție » Decizia ÎCCJ în dosarul Sorinei Pintea. Cine va judeca speța fostului ministru al Sănătății

Decizia ÎCCJ în dosarul Sorinei Pintea. Cine va judeca speța fostului ministru al Sănătății

Decizia ÎCCJ în dosarul Sorinei Pintea. Cine va judeca speța fostului ministru al Sănătății

Decizia ÎCCJ în dosarul Sorinei Pintea. Magistrații Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au decis că instanţa competentă de a judeca dosarul în care fostul ministru PSD al Sănătăţii e acuzat de luare de mită este Tribunalul Maramureş.

„Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpata Sorina Pintea în favoarea Tribunalului Maramureş, instanţă căreia i se trimite dosarul. Definitivă”, se arată în minuta deciziei.

Sorina Pintea, acuzată de luare de mită

Pe 30 aprilie, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale), pe vremea când era manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”, din Baia Mare.

Conform DNA, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică. Încheiat în 2019, contractul avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator – sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din spital.

Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea. „În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează DNA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe