Prima pagină » Justiție » Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, CONDAMNAT la 11 ani de închisoare pentru CORUPȚIE

Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, CONDAMNAT la 11 ani de închisoare pentru CORUPȚIE

Ruxandra Radulescu
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, CONDAMNAT la 11 ani de închisoare pentru CORUPȚIE

Tribunalul București l-a condamnat vineri pe fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, la 11 ani de închisoare pentru delapidare și luare de mită. Decizia nu este definitvă.

Instanța a dispus și confiscarea sumei de 1.279.402 lei primită de Florin Secureanu cu titlu de mită.

În dosar au fost condamnaţi şi doi administratori de firme: Cristian Ioniţă – 4 ani şi 6 luni pentru spălare de bani, Mihai Mesner – 8 ani închisoare pentru spălare de bani şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Cei trei inculpați au fost obligaţi de tribunal să plătească daune Spitalului ”Malaxa” suma de 6.181.863 lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Florin Secureanu se află după gratii, în urma unei condamnări primite într-un alt dosar

În prezent fostul director de la „Malaxa” se află în Penitenciarul Giurgiu, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare, primită în alt dosar.

În mai 2017, DNA l-a trimis în judecată pe Florin Secureanu pentru delapidare – 5 fapte, dintre care una cu consecinţe deosebit de grave – şi luare de mită, alături de mai mulţi angajaţi de la Spitalul ”Malaxa” şi administratori ai unor societăţi comerciale.

Conform DNA, Secureanu a deţinut funcţia de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti, în perioada 1 aprilie 2007 – 29 noiembrie 2016. După numirea în funcţia de manager (anul 2009) până la data demiterii acestuia din funcţie (29 noiembrie 2016), el a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum de 9.144.053 lei.

Procurorii susţin că modalităţile concrete prin care a acţionat Secureanu au fost diverse.

Astfel, el şi-a însuşit sume de bani în numerar din casieria spitalului, activitate concretizată în perioada 4 mai 2009 – 23 noiembrie 2016 cu justificarea achitării în numerar a unor bunuri şi servicii evidenţiate ca fiind livrate/prestate de două societăţi comerciale cu comportament fiscal neadecvat. În realitate, aceste două societăţi comerciale nu au livrat/prestat niciun bun/serviciu spitalului.

Florin Secureanu și-a însușit din fondurile spitalului sume semnificative de bani, sub pretextul achitării altor servicii sau bunuri de care ar fi beneficiat instituţia spitalicească şi care s-au dovedit a fi fictive în totalitate.

Concret, la iniţiativa şi sub controlul fostului manager, la nivelul Spitalului „Malaxa” au fost create şi utilizate circuite comerciale fictive de prestări servicii şi livrări de bunuri cu mai multe societăţi comerciale, a informat DNA.

Anchetatorii mai spun că, pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale spitalului sumele de bani astfel delapidate, Secureanu a beneficiat de ajutorul celorlalţi inculpaţi, angajaţi ai spitalului, care au avut rol determinant în întocmirea în fals a documentelor de evidenţă contabilă care să justifice banii scoşi fără drept din patrimoniul spitalului (operaţiuni care nu aveau la bază relaţii comerciale reale).

În una dintre situaţii, Cristian Ioniţă, în calitate de asociat/administrator al unor societăţi comerciale, a facturat în mod fictiv bunuri şi servicii către Spitalul „Malaxa” în sumă totală de 6.181.863 lei, achitată de spital prin virament bancar în conturile bancare ale firmelor sale. Ulterior, 5.155.164 lei au fost retraşi în numerar de către Cristian Ioniţă, după care au fost remise lui Mihai Mesner (mai puţin un comision de 5-10%). La rândul său, acesta din urmă a restituit banii lui Secureanu, care era beneficiarul final.

Procurorii mai arată că, în perioada 20 mai 2011 – 24 noiembrie 2016, pentru a menţine relaţiile contractuale dintre Spitalul „Malaxa” şi o societate comercială care avea calitatea de furnizor de consumabile medicale, Secureanu a pretins şi a obţinut de la firma respectivă achitarea contravalorii a 754 prestaţii de servicii de turism (cazare, masa, bilete de avion) în valoare totală de 1.279.402 lei.

De pachetele turistice a beneficiat în cea mai mare parte Secureanu, dar şi apropiaţi ai săi: prieteni, membri de familie, medici şi alţi angajaţi ai spitalului. Toate pachetele turistice au fost achiziţionate prin intermediul aceleiaşi agenţii de turism, Secureanu fiind cel care decidea conţinutul pachetului, când şi unde urma a fi efectuată deplasarea, persoanele participante.

Serviciile turistice au constat în achiziţionarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, iar destinaţiile au fost variate, atât în ţări din Europa (Italia, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Ungaria, Malta, Anglia, Turcia,), Statele Unite ale Americii (New York, Las Vegas, Washington), Canada, Asia (China, Indonezia), Australia, Noua Zeelandă, dar şi în oraşe din România, au mai stabilit procurorii anticorupţie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
Stațiunea din România care i-a cucerit pe sârbi. Românii o ignoră, străinii au descoperit-o
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
La 68 de ani, Natalia Guberna arată impecabil în costum de baie! Cu ce cremă ieftină, celebră în comunism, scapă de riduri: „Costă vreo 20-30 de lei”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze