Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat măsuri dure pentru agresorii din cazurile de violență domestică dar și reguli mai stricte pentru polițiști: orice persoană care încalcă un ordin de protecție va fi dusă imediat la procuror, fără loc de interpretări.
Schimbările vin după o serie de cazuri tragice de violență domestică, în urma cărora 51 de femei au fost ucise, anul acesta. Cea mai recentă tragedie implică moartea unei tinere mame din Teleorman, care a fost ucisă de fostul soț, pe stradă, deși aceasta făcuse plângere la Poliție împotriva bărbatului.
„Am semnat un proiect legislativ care va îmbunătăți Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.
Proiectul crește protecția victimelor violenței domestice, după analiza recentelor cazuri grave de violență domestică care au demonstrat că încă mai sunt breșe în sistemul polițienesc, dar și cel judiciar.
Pentru a înlătura aceste breșe și a elimina orice posibilitate de apreciere subiectivă tolerantă a polițiștilor și procurorilor, MAI propune introducere unei reguli noi, care prevede expres și explicit faptul că polițiștii care constată încălcarea unui ordin de protecție sau a unui ordin de protecție provizoriu au obligația legală de a prezenta agresorul procurorului competent, imediat după găsirea acestuia, pentru a analiza și dispune cu privire la eventuale măsuri preventive.
Se înlătură astfel orice posibilitate de interpretare greșită a polițistului, el va reține și prezenta imediat procurorului pe oricine încalcă un ordin provizoriu de protecție.
Se consolidează astfel:
Modificarea întărește instrumentele de protecție și elimină ambiguitățile care, în practică, au întârziat reacția operativă în recentele cazuri.
Sigur, o astfel de modificare trebuie mai întâi dezbătută public și astăzi am urcat pe site acest proiect pentru dezbatere.
De asemenea, el trebuie analizat și de Ministerul Justiției, care este coinițiator pe acest tip de instrument,” a transmis ministrul de Interne Cătălin Predoiu.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au susținut o conferință de presă Astăzi, 18 noiembrie a.c., începând cu ora 11.00, cu privire la modificările aduse legii împotriva violenței domestice, inclusiv asupra modului de intervenție al autorităților. În cadrul conferinței de presă au fost aduse în discuție trei cazuri care au zdruncinat opinia publică: uciderea celor două adolescente din Caracal, uciderea tinerei mame din Teleorman de către soț și crima din Cosmopolis.
„Acest proiect care aduce îmbunătățiri legii vine ca răspuns direct la cazurile recente, care au arătat ce mai există și breșe. Deși mii de vieți sunt salvate, realitatea ne-a arătat ca uneori o singură procedură neclară poate face diferența dintre viață și strategie. Vorbim un caz punctual când un polițist constată ca un ordin de protecție este încălcat, agresorul trebuie prezentat imediat procurorului competent. Este o obligație în sarcina polițiștilor. Această modificare consolidează protecția victimelor și crește responsabilitatea tuturor”, a declarat Bogdan Despescu.
Una dintre modificări vizează simplificarea comunicării dintre o posibilă victimă și autorități, în cazul unei sesizări telefonice. Dialogul va avea loc între apelant și un singur polițist, astfel fiind eliminați intermediarii.
Reprezentantul MAI a menționat că procesul de eficientizare și modernizare al acestei proceduri a fost demarat după tragedia din cazul Caracal, când Alexandra Măceșanu a făcut trei apeluri la Poliție după ce fusese răpită și violată de Gheorghe Dincă. La acel moment, autoritățile au intervenit mult prea târziu, când adolescenta de numai 15 ani fusese deja ucisă.
„Momentul Caracal moment de la care s-a pornit cu modernizarea și eficientizarea dispeceratelor prin simplificarea relațiilor dintre cetățean și dispecerul de la MAI nu ne pronunța acum dacă acest sistem funcționa la momentul acela îl vom pune în aplicare și vom avea concluzii la o dată ulterioară.
Timpul de răspuns și intervenție este raportat la cât i se comunică, scade procentual, nu ne putem pronunța acum pentru că diferă de la caz la caz. Dialogul se va face între apelant și un singur polițist/jandarm după caz și intervenția se va face prin direcționarea direct de la centru”, au precizat reprezentanții MAI.
Femeia din Teleorman, ucisă de fostul soț, de față cu propriul lor copil, a generat verificări la nivelul poliției, în urma cărora 14 polițiști sunt, actualmente, cercetați, după ce au fost sesizate erori de procedură. Una dintre cele mai importante modificări este adusă modului de intervenție. În cazurile în care un agresor încalcă ordinul de protecție, polițistul va fi obligat să-l prezinte în fața procurorului.
„Azi la prima sesizare, polițistul întocmește un formular de sesizare a riscului pe baza acelui formular se poate emite un ordin de restricție provizoriu. Azi dacă se constată un rodin de încălcare, agresorul primește o interdicție din partea statului, dacă încalcă ordinul de protecție, se întocmește un dosar penal.
Nu era o obligație a polițistului să prezinte dosarul și persoana procurorului de caz în contextul în care se constată și încălcarea ordinului de protecție.
Polițistul de caz, pe baza probelor, putea decide reținerea și prezentarea unei propuneri către procuror. Prin această modificare nu mai rămâne la atitudinea polițistului, devine o obligație”, a precizat sursa citată.
Crima din cartierul Cosmopolis a șocat opinia publică după ce o tânără de 23 de ani, însărcinată în luna a patra, a fost împușcată mortal sub privirile fetiței sale de trei ani. Femeia depusese cel puțin trei plângeri la poliție și-l dăduse în judecată pe cel care avea să o omoare, cerându-le magistraților să-l deposedeze de arme. Reprezentanții MAI au precizat cu privire la acest caz că a se va efectua o inventariere a situaților de risc, pentru prevenirea unei astfel de tragedii.
„Ca urmare cazului de la Cosmopolis a fost dispusă a fost dispusă o măsură de la conducerea ministerului să fie inventariate toate cazurile cu risc, la nivel județean. Această activitate a fost realizată ca și raportare, avem mai multe momente de analiză.
Pentru fiecare dintre aceste cazuri au fost stabilite anumite măsuri, și a apărut acea dispoziție IGPR 109 de a discuta cu victima și de a-l monitoriza pe agresor. Aceste situații care au dus la asemenea tragedii sunt monitorizate permanent”, au conchis reprezentanții MAPN.
Foto: Envato/Facebook
Recomandarea autorului: