Prima pagină » Justiție » Sesizările DLAF referitoare la firmele lui Dan Barna au ajuns la DNA. Vicepremierul: Dacă începe o urmărire penală mă retrag

Sesizările DLAF referitoare la firmele lui Dan Barna au ajuns la DNA. Vicepremierul: Dacă începe o urmărire penală mă retrag

Sesizările DLAF referitoare la firmele lui Dan Barna au ajuns la DNA. Vicepremierul: Dacă începe o urmărire penală mă retrag
Dan Barna susține că nu a comis nicio faptă penală și că nu a fost chemat la DNA / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax foto

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a trimis informațiile colectate referitoare la firmele lui Dan Barna, care au derulat proiecte cu bani europeni, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Există indicii legate de săvârşirea unor fapte penale.

Constatările făcute de DLAF vizează patru persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor), relatează antena3.ro.

DLAF: „Au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”

„Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF – a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 – «Promovarea incluziunii sociale», Domeniul major de intervenție 6.1 – «Dezvoltarea economiei sociale»: «Punți comunitare» (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), «SES-am Deschide-te!» (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), «Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale» (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba”, informează DLAF potrivit sursei citate.

De asemenea, instituția că după cercetările efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!” (cod SMIS 56699) „au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție”.

Totodată, și un alt proiect numit „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” este verificat de DLAF. În acest caz beneficiar este S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, care i-a aparținut lui Dan Barna și soției sale, Olga Totolici.

De cealaltă parte, DNA a confirmat faptul că două sesizări făcute de DLAF au ajuns în cadrul instituției, însă se află în procedură de înregistrare.

„Cele 2 documente se află în procedură de înregistrare și repartizare, prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, arată DNA potrivit alephnews.ro.

Barna: „Mă voi retrage dacă va fi începută o urmărire penală”

Dan Barna a susținut că nu a primit nicio informare oficială de la DLAF referitoare la implicarea sa în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA.

Nu am comis nicio faptă penală, nu am fost chemat la DNA. Mă voi retrage dacă va fi începută o urmărire penală. Sunt dispus la orice este necesar, principiul «fără penali în funcţii publice» e un crez cu care am venit în politică. Am solicitat şi la DLAF o notă de constatare”, a transmis Dan Barna marți, 10 mai.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului