Prima pagină » Justiție » VIDEO: Ucraineni cazați doar în acte. Peste 200 de percheziții la persoane care au găzduit FICTIV refugiați și au fraudat statul cu 2 milioane de euro

VIDEO: Ucraineni cazați doar în acte. Peste 200 de percheziții la persoane care au găzduit FICTIV refugiați și au fraudat statul cu 2 milioane de euro

Otilia Serescu
Sute de percheziții în Maramureș la persoane care au cazat fictiv ucraineni / Sursa foto: Poliția Română

Peste 200 de percheziţii au loc, vineri dimineaţă, într-un dosar în care se fac verificări cu privire la cazarea fictivă a refugiaților ucraineni. Mai multe persoane au găzduit refugiați de război doar în acte și ar fi fraudat statul român cu 2 milioane de lei. În acest caz sunt implicați și funcționari publici.

„Astăzi, 31 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sprijinul polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, Mureș, Bihor, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, Poliției de Frontieră și Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, pun în executare 203 percheziții domiciliare și 6 mandate de aducere, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, conform unui comunicat al Poliției Române transmis vineri.

Sute de percheziții în Maramureș la persoane care au cazat fictiv ucraineni / Sursa foto: Poliția Română

Sute de percheziții în Maramureș la persoane care au cazat fictiv ucraineni / Sursa foto: Poliția Română

Funcționari publici, implicați în mafia cazărilor

Vizați sunt funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale și 203 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, refugiați.

„Prejudiciul cauzat reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, Serviciului Criminalistic Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș”, menționează IGPR.

Suma pe care o cheltuie zilnic statul român cu cazarea și hrana refugiaților ucraineni

România a cheltuit, de la declanșarea conflictului militar dintre Rusia și Ucraina, peste 350.000 de euro, zilnic, pentru a asigura cazarea și masa refugiaților ucraineni.

Ministerului Afacerilor Interne a inițiat un proiect de OUG, prin care vrea să schimbe legislația referitoare la ajutorul financiar acordat refugiaților ucraineni și să aloce lunar suma fixă de 2.000 de lei pentru fiecare familie afectată de conflictul militar din țara vecină.

„Conform Raportului privind eforturile și realizările României în domeniul asistenței umanitare a refugiaților, al drepturilor copilului și al altor categorii vulnerabile pe anul 2022, elaborat la nivelul Cancelariei Prim-ministrului, peste 106 milioane de euro au fost plătiți din fonduri publice pentru cazarea și hrana beneficiarilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.15/2022, prin programul 50/20, reprezentând, astfel, o cheltuială zilnică de peste 352.000 de euro”, conform unui proiect de ordonanță de urgență prin care se dorește schimbarea legislației în privința asistenței umanitare acordate de statul român ucrainenilor.

În prezent, doar 5.007 ucraineni au locuri de muncă înregistrate în Registrul General de Evidență al Salariaților (REVISAL), motiv pentru care este necesară identificarea unor măsuri pentru a facilita accesul persoanelor care provin din zona de conflict armat din Ucraina, pe piața muncii din România, pentru ca aceștia să-și poată asigura o sursă de venit din munca prestată, conform documentului citat (Citește mai multe informații despre subiect aici…).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...