Prima pagină » Magazin » 10 expresii pe care NU trebuie să le folosești dacă vrei să ai succes

10 expresii pe care NU trebuie să le folosești dacă vrei să ai succes

10 expresii pe care NU trebuie să le folosești dacă vrei să ai succes
Mulți oameni ar vrea să aibă succes în ceea ce fac, însă există și câteva reguli care trebuie respectate pentru a reuși

Totul ține de minte, de autosugestie, crede autorul de căți motivaționale Barnard Marr, citat de  Business Insider. Acesta crede că un om poate avea succes chiar dacă e un simplu poștaș și se poate rata chiar dacă ajunge în poziția de șef.

Pentru a avea succes în ceea ce faci, trebuie să îți cultivi creierul astfel încât să gândească pozitiv. Iar pentru acest lucru, unul dintre pașii esențiali pe care îi recomandă sursa citată este evitarea a zece expresii care ne încurcă activitatea.

1. „Asta nu va merge” – chiar dacă un lucru a mai fost încercat și înainte, nu înseamnă că va eșua și de data aceasta. A respinge anumite idei fără a le încerca nu reprezintă oamenii de succes.

2. „Nu pot face asta” –  la fel ca în cazul de mai sus, trebuie încercat totul pentru a avea șanse mai mari de reușită. Exersează, ia-ți tot ce trebuie, acordă-ți răgaz și, ulterior, totul se va termina cu bine.

3. „E imposibil” – rar se întâmplă ca un lucru să fie imposibil, așa că trebuie să fii foarte atent atunci când ai de făcut ceva și să nu cazi în capcana negativismului. În loc să spui că e imposibil, deschide-ți mintea și vezi cum poți să faci să fie poisibil.

4. „Nu e corect” – în viața reală, lucrurile sunt, de multe ori, nedrepte. Dar, în loc să-ți plângi de milă, cântărește, mai degrabă, oportunitățile pe care le ai și gândește-te cum poți îmbunătăți situația.

5. „Nu e vina mea” – poate să nu fie vina ta, dar o astfel de frază denotă faptul că preferi să nu-ți asumi responsabilitatea și că vrei să dai vina pe altcineva. În loc să te concentrezi pe a stabili vinovatul, mai bine te focusezi pe rezolvarea situației.

6. „S-ar putea să pot să…” – „s-ar putea” nu este cea mai bună alegere într-o frază pentru că, de multe ori, duce la eșec, după cum scrie sursa citată. Când cineva folosește această expresie, este clar că nici măcar el nu crede că este capabil.

7. „Nu e treaba mea” – chiar dacă nu intră în atribuțiunile tale, cel mai bine ar fi să nu spui această frază și să te apuci efectiv de treabă.

8. „Nevoie” – atunci când un șef spune, de exemplu, „am nevoie de”, cel mai probabil nu este varianta cea mai bună. Un șef de succes va spune „vreau”, mai ales când este vorba despre lucruri necesare pentru ca afacerea să funcționeze.

9.  „Cred” – adevărații lideri nu folosesc această sintagma pentru că denotă nesiguranță. Liderii folosesc expresii prin care își arată că sunt siguri pe ceea ce spun..

10. „O să încerc” – de obicei, oamenii folosesc această exprimare atunci când vor să-și lase o portiță de siguranță. Uneori, în subconștientul lor, se întărește ideea că nu-și vor face treaba, din varii motive.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli