Prima pagină » Magazin » Aeroportul de pe care nu pleacă niciun zbor. Ce secret ascunde

Aeroportul de pe care nu pleacă niciun zbor. Ce secret ascunde

Aeroportul de pe care nu pleacă niciun zbor. Ce secret ascunde
Pe data de 26 ianuarie 2014, un satelit potiționat deasupra Arabiei Saudite a realizat o fotografie a ceea ce părea a fi un aeroport modern, futurist. Însă, dacă acesta este, de fapt, un aeroport, unde sunt avioanele? Zona în care acesta a fost detectat este una dintre cele mai izolate ale planetei, fiind vorba de Deșertul Rub al-Khali.

Acest aeroport se află la granița Arabiei Saudite cu Yemenul, iar poziționarea sa poate oferi un indiciu în ceea ce privește scopul său. Granița dintre aceste două țări este extrem de semnificativă, căci au existat, de-a lungul timpului, conflicte între Arabia Saudită și Yemen, principalul motiv fiind resursele de petrol ale ambelor țări, scrie Descoperă.

În urma studierii une hărți on-line, a fost confirmat faptul că acest aeroport este indicat și că, de fapt, are statutul unui aeroport strategic, de graniță. Dar, cu toate acestea, ceva nu este corect: aeroporturile care controlează granițele sunt situate, de regulă, mai aproape de granița în sine și au dimensiuni mai mici, pe când aeroportul acesta este unul de dimensiuni mari.

În ceea ce privește terorismul internațional, Yemen este un punct stategic, iar existența pistelor care sunt poziționate extrem de aproape de graniță oferă o concluzie valoroasă: aceasta este linia de luptă în cazul unui conflict cu Al-Qaeda, având, astfel, un rol militar.

Avioanele fără pilot sunt o armă cheie în războiul împotriva terorismului, care sunt folosite pentru a identifica inamicul. Concluzia cercetătorilor este aceea că aeroportul este, de fapt, o bază secretă a acestor tipuri de avioane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...