Prima pagină » Magazin » Arnold Schwarzenegger va juca rolul „Terminator” în alte două filme ale acestei francize

Arnold Schwarzenegger va juca rolul „Terminator” în alte două filme ale acestei francize

Arnold Schwarzenegger va juca rolul „Terminator
Filmele vor fi independente din punct de vedere al poveștii.

„Terminator: Genisys”, cea de-a cincea peliculă a francizei, va avea premiera pe 1 iulie 2015, iar studiourile Paramount au anunțat deja că intenționează să producă două continuări ale celebrei serii.

Filmele vor fi independente din punct de vedere al poveștii. Deocamdată nu există denumiri oficiale pentru cele două continuări, dar Paramount a anunțat că prima dintre acestea va intra în cinematografe pe 19 mai 2017, iar cea de-a doua ar urma să aibă premiera pe 29 iunie 2018.

Povestea din noua peliculă „Terminator: Genisys” nu este cunoscută foarte bine, filmările la aceasta urmând să se încheie în luna august. Este însă sigur că Arnold Schwarzenegger revine cu acest prilej în rolul faimosului T-800, însă partea biologică exterioară a personajului va arăta îmbătrânită.

Alături de acesta, în „Terminator: Genisys” vor apărea Emilia Clarke, în rolul Sarah Connor, și Jason Clarke, care îl va interpreta pe John Connor. De asemenea, actorul Matt Smith, fost protagonist al serialului britanic de televiziune „Doctor Who”, o să apară într-un rol despre care nu se știe deocamdată nimic.

Pe lângă revigorarea francizei „Terminator”, Paramount pregătește un serial de televiziune dedicat aceleiași serii, care va avea premiera pe 1 iulie 2015.

Franciza „Terminator”, care prezintă aventurile unui cyborg indestructibil – jucat de Arnold Schwarzenegger – trimis din viitor într-o misiune pe Terra, a generat încasări de peste 1 miliard de dolari.

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 67 de ani, a interpretat rolul unui robot trimis din viitor în primele trei filme din această franciză – lansate în 1984, 1991 și 2003 -, dar nu a jucat în cel mai recent film din această serie, cel de-al patrulea, „Terminator – Salvarea”, lansat în 2009, întrucât în acea perioadă renunțase la actorie și ocupa funcția de guvernator al statului California.

Filmul din 2009 i-a avut în rolurile principale pe Christian Bale și Sam Worthington și a fost singura peliculă din franciza „Terminator” în care nu a jucat Schwarzenegger.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
Orașele din România care au cucerit doi turiști americani. Au ajuns din întâmplare în țara noastră și au cheltuit 4.000 de dolari
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Un experiment cuantic neobișnuit demonstrează că „timpul negativ” nu este o simplă iluzie