Prima pagină » Magazin » Avril Lavigne s-a căsătorit cu Chad Kroeger

Avril Lavigne s-a căsătorit cu Chad Kroeger

Avril Lavigne s-a căsătorit cu Chad Kroeger
Cântăreața canadiană Avril Lavigne s-a căsătorit cu compatriotul ei Chad Kroeger, solistul trupei Nickelback, într-o ceremonie care a avut loc sâmbătă, în sudul Franței, informează dailymail.co.uk.

Cântăreața canadiană Avril Lavigne s-a căsătorit cu compatriotul ei Chad Kroeger, solistul trupei Nickelback, într-o ceremonie care a avut loc sâmbătă, în sudul Franței, informează dailymail.co.uk.

Informația a fost făcută publică pe Twitter, sâmbătă, de purtătorul de cuvânt al agenției de impresariat care o reprezintă, Mike Heller: „Sunt în sudul Franței, pentru a o vedea căsătorindu-se pe micuța mea Rok star #avril și sunt atât de fericit să iau parte la această sărbătoare specială”.

Anterior, cântăreața în vârstă de 28 de ani a declarat că își dorește o nuntă fastuoasă.

Relația dintre Avril Lavigne și Chad Kroeger, în vârstă de 38 de ani, a fost foarte discretă. Avril Lavigne și Chad Kroeger s-au împrietenit în luna februarie a anului trecut, când au compus împreună o piesă ce urma să apară pe cel de-al cincilea album de studio al cântăreței.

„Între ei s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste în acea perioadă, pe care au petrecut-o compunând muzică împreună”, declara un prieten al cântăreței Avril Lavigne.

Chad Kroeger a cerut-o în căsătorie pe Avril Lavigne pe 8 august 2012 și i-a oferit un inel de logodnă cu un diamant de 14 carate.

Aceasta este prima căsătorie pentru Chad Kroeger și cea de-a doua pentru Avril Lavigne, care a divorțat, în 2009, de Deryck Whibley, solistul trupei Sum 41. Ea a avut apoi o relație cu Brody Jenner.

Avril Lavigne a debutat în 2002, cu albumul „Let Go”, care s-a vândut în peste 14 milioane de copii în întreaga lume. Ea a devenit celebră pentru piese precum „Complicated” și „Sk8er Boi”. Lavigne a interpretat single-ul „Alice”, principala piesă de pe coloana sonoră a filmului regizat de Tim Burton „Alice in Wonderland”, lansat în martie 2010. Artista canadiană și-a lansat cel de-al patrulea album de studio, intitulat „Goodybe Lullaby”, în martie 2011.

Trupa canadiană de rock Nickelback, printre hiturile căreia se numără piese precum „Rock Star” și „Photograph”, a vândut, până la ora actuală, peste 50 de milioane de albume în întreaga lume. A fost recompensată, până în prezent, cu două premii American Music, șapte premii Billboard Music și a primit șase nominalizări la premiile Grammy.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
De ce vezi curieri nepalezi cu geci și mănuși la temperaturi de 40°C. Explicația este surprinzătoare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Gândirea în afara tiparelor ar putea necesita un control al creierului mai redus