„Barbarii..” lui RADU JUDE provoacă discuții despre reconstituirea istorică a momentului ODESA

Redactor:
Razvan Tupa
„Barbarii..” lui RADU JUDE provoacă discuții despre reconstituirea istorică a momentului ODESA
Biletele pentru prima proiecție bucureșteană a peliculei "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", de Radu Jude, s-au epuizat în 24 de ore. Vezi VIDEO cu trailerul

Cea mai mare dezamăgire o ai de la un film atunci când te duci cu așteptări greșite. La filmele lui Jude, poți să te duci cu ce așteptări vrei tu, pentru că oricum pelicula îți va livra tot ceea ce are de spus. Și, cel mai important lucru pe care îl face Jude de la primele plonjări în istorie, cu „Aferim” (2015), e că nu dă lecții, nu demonstrează, ci surprinde peisaje afective care devin mai copleșitoare decât diferitele manipulări ale istoriei în sens ideologic. Iar „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” merge cel mai departe în această direcție, ca un film despre realizarea unui spectacol istoric, dar mai ales despre felurile în care trăim confruntarea cu prejudecățile trecutului și cu cele ale vieții noastre de zi cu zi.

„Radu a fost lectura noastră, de la el am aflat lucruri”, explica la discuția de după proiecție Alex Bogdan, unul dintre protagoniști, în discuția moderată de criticul de film Ileana Bîrsan la Cinema Elvire Popesco.

Filmul începe cu trecerea actriței din rolul principal (Ioana Iacob) spre personajul regizoarei Mariana Marin („nu poeta, din păcate”, cum spune actrița) după prezentarea cuminte cu nume și prenume pentru ea și pentru colegi și se încheie cu ieșirea din personaj, odată ce e strigată de o colegă pe numele real. Ceea ce poate părea un simplu dispozitiv cinematografic se dovedește o imagine destul de exactă a modurilor în care trăim de obicei traversând granițe între ficțiuni ale istoriei sau ale identității individuale ori colective în evenimentele din propria viață.

Din momentul în care auzi de film, știi că este vorba despre realizarea unui spectacol-reconstituire istorică și că are legătură cu masacrarea populației evreiești din Odesa de trupele române în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Eroii sunt însă cei care apar în film: „Castingul a fost extins și a fost direcționat dincolo de actori. Pe de o parte, a fost castingul Vioricăi Capdefier pentru tot ce a însemnat actori. Radu avea niște idei și niște oameni cu care voia neapărat să lucreze și în masa de actanți din spectacol. Pe urmă, erau o seamă de interpreți pentru figurație specială, oameni pe care Radu îi știa și pe care i-a dorit în film. Dincolo de asta, castingul a fost făcut cu probe fizice cu tot, oameni care pur și simplu au vrut să vină la această selecție știind ce au de făcut, ce urmează să joace, și oameni care fac parte din asociații care fac «reenactment-uri» militare. Aici am avut la un moment dat un soi de confruntare, de distanțare, am avut oameni care au spus că mai bine stau deoparte. Se vede și în film. E incredibil cât de real e acest scenariu scris, o ficțiune a lui Radu care s-a dovedit foarte real.(…) La Karlovy Vary ne-au întrebat câțiva critici de film, așadar, oameni care știu ce înseamnă cinema-ul, ne-au întrebat «Erau oameni obișnuiți, nu? Cum ați făcut să-i surprindeți atât de bine?»”, a povestit producătoarea Ada Solomon.

Imaginile de arhivă, discuțiile despre unghiuri de abordare a poveștii și reacțiile la intrarea într-un colț românesc al istoriei mai întunecat se adună într-o adevărată colecție a atitudinilor și argumentelor care par legate de vinovăție, dar sunt de asumare. Și, chiar dacă povestea este românească, relevanța ei privește modurile de raportare la zonele întunecate din propria istorie pentru spectatori din alte țări.

„Lumea zice, «Iată, încă una și încă una, și asta mă face să mă gândesc la ce s-a întâmplat la mine acasă», la ce nu se spune despre ce s-a întâmplat în Polonia, la ce nu se spune despre ce s-a întâmplat în Cehia, și așa mai departe. Ele sunt prezente în istoria tuturor, până la urmă. Francezii spun același lucru, «Wow, asta ne face să ne gândim la o seamă întreagă de lucruri din istoria noastră care nu se spun». În Bosnia, am avut o reacție de la un spectator care mi-a spus de șapte ori «vă mulțumesc, ce curaj ați avut! E foarte important și pentru noi. Știți, istoria noastră în fosta Iugoslavie și cum s-a întâmplat… Este extraordinar că ați putut și ați avut curajul. Dar el se gândea la istoria lor și la atrocitățile care s-au întâmplat în acel spațiu. Cred că și de-asta este important filmul ăsta, pentru că el este foarte local, dar, în același timp, este un film universal și el trebuie privit ca atare”, a explicat Ada Solomon.

Producătoarea a trăit pe propria piele granița fragilă dintre ficțiunea propusă de Radu Jude și realitatea de zi cu zi, povestind o scenă reală cu un reprezentant al Primăriei București „care era aproape 1/1 cu personajul din film. Aproape, pentru că, din păcate, domnul cu care am avut eu de-a face nu avea rafinamentul și inteligența personajului jucat de Alexandru Dabija. Era mult mai brut. L-am trezit pe Radu din somn să vină să vadă (…) Făceam niște probe de proiecție pentru imaginile de pe Palatul Regal cu o zi înainte de filmare și cineva s-a sesizat că se proiectează zvastici pe Palatul Regal și a fost alertată primăria, televiziuni… întregul aparat de șoc și groază. În momentul în care reprezentantul primăriei a ajuns în piață și a dat niște telefoane, a ajuns la concluzia că nu există niciun fel de permis de filmare, că noi nu avem nicio hârtie. De aici încolo a început un întreg balamuc. Hârtia exista, noi cererea am făcut-o, noi descrierea am făcut-o la primărie, dar dintr-o eroare care e undeva la mijloc, în aprobarea pe care am primit-o la descrierea proiectului era alta. Numele era același. De aici am ajuns într-un soi de Caragiale în care ni s-a spus «dumneavoastră nu aveți permisiunea de a filma aici». Abia la ziuă am putut să ne întâlnim cu funcționarii care au scris altceva, cu colega mea care a văzut că e scris altceva, dar a zis că a primit asigurări de la funcționari că merge și așa. Vina a fost, cum am zis, la mijloc, confruntarea, a fost ca în film”.

În schimb, raporturile cu instituțiile implicate în realizarea filmului s-au dovedit a fi surprinzătoare: „Cu Muzeul Militar am avut o relație absolut excepțională. Sigur, au vrut să citească scenariul, sigur că au avut niște mici, dar foarte mici comentarii, sigur că am avut și o aprobare de la Ministerul Apărării Naționale, dar n-am avut niciun fel de obstacol. Au fost niște lucruri logistice, dar care nu au niciun fel de legătură cu conținutul sau vreun fel de cenzură… nicio secundă. Discuțiile au fost purtate la un nivel civilizat și foarte bine argumentat istoric. A fost o surpriză foarte foarte plăcută. Mai bizare au fost lucrurile la alt nivel, la nivelul oamenilor din echipă, al unora dintre interpreți, neprofesioniști invitați să joace și care au refuzat… chiar și actori și tehnicieni care au zis că «subiectul ăsta, eu, mai bine, nu», fără să spună direct că au o problemă cu această abordare sau prezentare din scenariu, dar au preferat să stea de-o parte. Și asta a fost o surpriză mai mare. Mă așteptam de la autorități să aibă o poziție mai dură și nu de la colegi”, a adăugat Ada Solomon.

În discuția din sala de cinema de la Institutul Francez, istoricul și antropologul Andrei Oișteanu a amintit că subiectul atinge puncte sensibile pentru memoria românească: „masacrul de la Odesa e unul dintre cele uitate. Pogromul de la Iași e foarte bine documentat, și cel de la București, din ianuarie 1941, și altele. Despre masacrul de la Odesa sunt câteva studii, câteva articole, dar nu există nicio monografie care să trateze total și serios. De aici, omagiile mele lui Radu Jude, pentru că a făcut el documentarea respectivă. Există un documentar al lui Iepan despre pogromul de la Odesa și el vizează cam același lucru, nu atât pogromul, cât reacția contemporanilor noștri față de acest masacru”, a spus Oișteanu.

Realizatorii spun că 22 de zile de filmare au fost suficiente pentru a transpune în peliculă viziunea lui Jude. Pe cât de repede au decurs filmările, pe atât de amănunțit este stabilit echilibrul pe care filmul îl caută în permanență între documentare și aluzie cinematografică, între redarea controverselor și concentrarea asupra efectului de realitate. Că respiră în secvențe în care camera îngheață asupra unui detaliu fotografic sau pe vârful unui stâlp proiectat pe cer, că ai surpriza să descoperi replici și citate pe care le poți oricând regăsi în dezbaterile reale, câștigul cu care te lasă peliculele lui Jude, și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” nu face excepție, este că personajele își păstrează realitatea în momentele lor problematice, chiar și atunci când o scenă le îngroapă sub toate clișeele dezbaterilor din viața de zi cu zi.

În luna iulie, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a devenit primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul Internațional de la Karlovy Vary, Cehia, unde a avut premiera mondială. La același eveniment, filmul a primit și premiul Label Europa Cinemas.

Lungmetrajul este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.

„Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic”, declara Radu Jude.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel de-al șaselea lungmetraj regizat de Radu Jude, va rula în cinematografele din România din 28 septembrie.

Din distribuție fac parte actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia și Bogdan Cotleț.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuțiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Șirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile și costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski și Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producție Hi Film, în coproducție cu Endorfilm (Cehia), Les Films D”Ici (Franța), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Czech Film Fund, L”Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L”Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center și Eurimages.

Foto: Hepta

Inchide