Prima pagină » Magazin » Cât a câștigat Kate Moss anul trecut, din afacerile sale în modă

Cât a câștigat Kate Moss anul trecut, din afacerile sale în modă

Cât a câștigat Kate Moss anul trecut, din afacerile sale în modă
Supermodelul Kate Moss continuă să demonstreze că investițiile sale în domeniul modei au fost inspirate, compania ei - Tilly Church - a avut un profit de peste 3 de milioane de euro anul trecut

Supermodelul Kate Moss continuă să demonstreze că investițiile sale în domeniul modei au fost inspirate. Compania ei – Tilly Church – a avut un profit de peste 3 de milioane de euro anul trecut, informează thesun.co.uk.

Tilly Church a avut un profit de 2,4 milioane de lire sterline anul trecut și acum a ajuns la o valoare de piață de 4,5 milioane de lire sterline.

„Deși pare că stilul de viață al lui Kate este foarte costisitor, ea este extrem de pricepută la afaceri”, a declarat o sursă pentru The Sun.

Pe de altă parte, modelul britanic Kate Moss, în vârstă de 38 de ani, se situează pe locul al doilea în topul Forbes al celor mai bine plătite modele din lume, după Gisele Bundchen (45 de milioane de dolari în perioada mai 2011 – mai 2012).

Kate Moss a obținut în aceeași perioadă venituri de 9,2 milioane de dolari, în principal datorită campaniilor publicitare pentru Longchamp, Mango și Rimmel, potrivit topului făcut public în luna iunie de revista Forbes.

Devenită celebră după ce a pozat într-o reclamă din anii ’90 pentru Calvin Klein, alături de Mark Wahlberg, Kate Moss este un top model britanic de succes, care a apărut pe copertele a peste 300 de reviste de modă din întreaga lume. Ea este cunoscută pentru înălțimea sub standardele impuse în lumea modei, pentru aparițiile în numeroase campanii publicitare, pentru relațiile personale zbuciumate și pentru stilul de viață petrecăreț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Suma care sfidează imaginația! Anthropic se pregătește să intre pe bursă
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
„Ți-ai lăsat cuptorul pornit?” Gluma din aeroport care i-a făcut pe turiști să intre în panică
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!