Cât la sută din densitatea osoasă au pierdut oamenii, de când au început să practice agricultura

Timp de milioane de ani, până la practicarea agriculturii, omul și strămoșii săi au supraviețuit din vânătoare și cules de plante și fructe, activități care cereau un efort fizic mult mai intens.

Vânător-culegătorii care încă trăiau în urmă cu 7.000 de ani aveau oase și articulații (șolduri, genunchi și glezne) la fel de solide ca omul de Neanderthal, un văr dispărut în urmă cu 28.000 de ani, sau chiar precum cimpanzeii, un strămoș îndepărtat, potrivit cercetătorilor.

Studiul a fost publicat luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din Statele Unite.

Prin comparație, „agricultorii” care locuiau în aceleași regiuni în urmă cu 6.000 de ani aveau oase mult mai puțin dense și mai fragile.

NEWS ALERT Datoria publică a României a spart pragul critic de 60% din PIB, linie roșie care obligă guvernul, prin lege, să ia măsuri urgente. Guvernul Bolojan a adăugat 81 de miliarde de lei la povară și a trecut peste limita asumată de România în fața UE

22:50

FLASH NEWS Ce mesaj trebuie să transmită Nicușor Dan la întâlnirea cu Trump ca să evite eșecul. Geoană: „Atunci ne putem juca din nou cărțile”

22:42

„Avem de-a face cu primul studiu privind scheletul uman care arată o importantă diminuare a densității osoase în cazul omului modern”, a declarat Brian Richmond, cercetător în cadrul departamentului de antropologie al Muzeului Național de Istorie Naturală din Washington și profesor la Universitatea George Washington, coautor al lucrării.

Pentru acest studiu, autorii au utilizat scanere pentru a măsura densitatea osoasă a părților spongioase a oaselor provenind de la 59 de oameni moderni, 229 de primate, precum cimpanzeii, dar și din oseminte fosilizate ale unor hominizi precum Australopithecus africanus, care a trăit în urmă cu 3,3 milioane de ani până la 2,1 milioane de ani, Paranthropus robustus (1,2 milioane de ani) și Neanderthalieni (între 250.000 și 28.000 de ani în urmă).

Rezultatele analizelor au arătat că doar în cazul oamenilor moderni recenți există o densitate osoasă mai mică a oaselor spongioase, care este mai pronunțată mai ales în ce privește articulațiile membrelor inferioare (șolduri, genunchi, glezne).

„Această schimbare târzie în evoluția noastră pare să fie rezultatul unei tranziții de la o viață nomadă la un mod de subzistență mai sedentar”, au concluzionat savanții.

„Există și alți factori care ar putea explica aceste diferențe de densitate osoasă între primii agricultori și vânător-culegători”, a spus Timothy Ryan, profesor de antropologie la Universitate de Pennsylvania., unul dintre autorii cercetării.

„Cantitatea de cereale cultivate în regimul alimentar al agricultorilor, cât și posibilele carențe de calciu ar fi putut contribui la reducerea masei osoase, dar s-ar părea, totuși, că aspectul biomecanic al abandonării activităților de vânătoare și culegere a jucat un rol mai mare”, a mai spus Ryan.

Studiul oferă un context antropologic patologiilor osoase ale populației contemporane, cum ar fi osteoporoza, o fragilizare a oaselor frecventă în cazul persoanelor în vârstă, care apare, în parte, din cauza lipsei activităților fizice, mai ales a mersului.

„De-a lungul celei mai mari părți a preistoriei umane, strămoșii noștri au fost mult mai activi din punct de vedere fizic, comparativ cu noi, astăzi”, a declarat Brian Richmond.

„Oamenii de astăzi trăiesc într-un mediu cultural și tehnologic incompatibil cu adaptările rezultate în urma evoluției”, a spus Colin Shaw, profesor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

„Sunt șapte milioane de ani de evoluție a hominizilor care i-a adaptat pentru acțiunile și activitățile fizice necesare supraviețuirii, dar în ultimii o sută de ani am devenit periculos de sedentari. Nu am evoluat pentru a sta la birou și a ne deplasa cu mașina”, a explicat savantul.

Potrivit cercetătorilor, efectuarea de exerciții fizice de la o vârstă mică ar trebui să permită obținerea rezistenței osoase maxime în jurul vârstei de 30 de ani. Acest lucru permite menținerea unei mai mari densități a oaselor, în ciuda fragilității inevitabile care apare odată cu vârsta.

Următoarea fază a acestei cercetări, potrivit profesorului Shaw, va fi de analizare, în lumina acestor descoperiri, a diferitelor tipuri de mișcări ale corpului care au permis strămoșilor omului să obțină o astfel de soliditate a oaselor, prin studierea mai ales a alergătorilor de maraton din zonele Himalayei și din deșertul Namibiei.