Prima pagină » Magazin » Cauza decesului lui Bobbi Kristina Brown a fost secretizată

Cauza decesului lui Bobbi Kristina Brown a fost secretizată

Cauza decesului lui Bobbi Kristina Brown a fost secretizată
Cauza decesului lui Bobbi Kristina Brown a fost secretizată

Polițiștii din Fulton County, Georgia, continuă investigațiile în acest caz, după ce fiica lui Whitney Houston a murit pe 26 iulie, la vârsta de 22 de ani, la șase luni după ce a suferit leziuni cerebrale ireversibile în urma unui accident încă neelucidat petrecut în reședința sa din suburbia Roswell a orașului american Atlanta.

Totodată, cauza oficială a decesului acesteia va fi secretă până la finalizarea cercetărilor în acest caz, potrivit unei decizii a unui judecător.

Potrivit site-ului dedicat celebrităților TMZ, o instituție de specialitate a stabilit deja cauza morții tinerei de 22 de ani, însă autoritățile implicate în acest caz vor să țină informația secretă pentru a preveni ca potențialii suspecți să o folosească în interesul personal și să evite astfel furnizarea de dovezi care i-ar putea incrimina.

Nick Gordon, iubitul lui Bobbi Kristina Brown, a fost deja acuzat de omor prin imprudență, după ce i-ar fi oferit tinerei un „cocktail toxic” ce a adus-o în stare de inconștiență și ar fi băgat-o cu fața în jos într-o cadă cu apă rece, fapt care i-a provocat distrugeri cerebrale, după cum informa, în luna august, contactmusic.com.

Bobbi Kristina Brown a fost găsită, pe 31 ianuarie, fără semne vitale, în cadă, de iubitul ei, Nick Gordon, și de un prieten comun al cuplului, într-o scenă macabră, ce a semănat foarte mult cu felul în care a murit mama ei. Whitney Houston, care s-a confruntat mulți ani cu dependența de droguri, a murit înecată într-o cadă din hotelul Beverly Hills din Los Angeles, în 2012, la vârsta de 48 ani.

Administratorul averii lui Bobbi Kristina consideră că Nick Gordon i-a provocat leziuni cerebrale ireversibile tinerei, potrivit unor documente depuse de aceasta la o instanță din SUA.

În aceste documente se arată că, în dimineața în care Bobbi Kristina a fost găsită în stare de inconștiență, Nick a sosit acasă la ora 06.00, după ce consumase alcool și cocaină toată noaptea. Cei doi s-au certat aproximativ 30 de minute, până când „s-a lăsat brusc tăcerea”, potrivit televiziunii NBC.

Administratorul judiciar, Bedelia Hargrove, spunea în luna august că Nick Gordon este acuzat de omor prin imprudență și provocare de dureri fizice și suferință.

Nick Gordon a fost acuzat deja, într-un alt proces, de 10 milioane de dolari, inițiat la sfârșitul lunii iunie, că i-a provocat iubitei sale leziuni cauzatoare de moarte și că i-a furat o sumă mare de bani din cont în timp ce ea se afla în comă.

Bobbi Kristina Brown a fost înmormântată alături de mama ei, Whitney Houston, în cimitirul Fairview din Westfield, New Jersey, pe 3 august.

Bobbi Kristina Brown era o cântăreață aspirantă și a început să cânte alături de mama ei celebră încă din 1999, cu ocazia single-ului „My Love is Your Love”. În 2003, Bobbi Kristina și mama ei au înregistrat un alt duet, „Little Drummer Boy”, pentru un album de Crăciun.

Tatăl ei este Bobby Brown, un artist rap și R&B recompensat cu Grammy, care și-a început cariera în calitate de solist al grupului New Edition.

Whitney Houston și Bobby Brown au avut o căsnicie turbulentă, marcată de numeroase internări în clinici de dezintoxicare. Cei doi artiști au divorțat în momentul în care fiica lor avea vârsta de 14 ani. Whitney Houston a spus că mariajul ei de 15 ani cu Bobby Brown, care s-a încheiat în 2007, a fost „alimentat de droguri și alcool”.

Relația lor turbulentă și comportamentele lor adeseori haotice au fost prezentate pe larg într-un reality show TV intitulat „Being Bobby Brown”.

După moartea mamei sale, Bobbi Kristina a fost spitalizată de două ori, din cauza unor crize de anxietate.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanțe ilegale, după aparițiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului „The Houstons: On Our Own”, produs și difuzat de televiziunea Lifetime, care a prezentat viața familiei Houston după decesul celebrei cântărețe. În același an, Bobbi Kristina a avut o apariție în calitate de invitat special în „For Better or Worse”, un serial TV despre viața cuplurilor căsătorite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi