Ce se întâmplă de 1 Mai pe litoral

Ce se întâmplă de 1 Mai pe litoral
Publicat: 28/04/2015, 18:18

Potrivit unui comunicat al Asociației Litoral – Delta Dunării, sezonul debutează pe 1 Mai cu o paradă a litoralului românesc, care va reuni autobuze etajate, motocicletele Seawolves, mașinile retro de la Retromobil Club Constanța și masinile de drift de la Smart Driving Series. Evenimentul, organizat de Asociația Litoral – Delta Dunării, are loc între orele 16.00 – 19.00 pe traseul Mamaia – Constanța și retur. Conform sursei citate, vor fi mai multe opriri de traseu, una având loc chiar în fața Primăriei Constanța, unde se vor desfășura un spectacol de dansuri grecești și un flash mob.

De asemenea, în minivacanța de 1 Mai, în Mamaia vor mai avea loc petreceri în cluburi și pe plajă, festivalul de muzică electronică Sunwaves, concert Skrillex, în zona Enigma Beach, The Mission 2nd of May cu Luciano, Cesar Merveille, Ernesto Ferreyra, Ezikiel, Felipe Valenzuela, Gianni Callipari, Julietta, tot în zona Enigma Beach.

Autobuzele etajate vor circula în perioada 30 aprilie – 3 mai, între orele 10.00 – 20.00. Acestea vor avea o frecvență de 45 de minute, plecările având loc din Gara Constanța, după care autobuzele vor traversa municipiul Constanța și vor ajunge la capătul stațiunii Mamaia, revenind apoi de unde au plecat, costul unui bilet fiind de cinci lei.

Altă atracție pentru turiști va fi Telegondola Mamaia, care va funcționa între 1 și 3 mai, între orele 10.00 – 20.00. Prețul unei călătorii este de 20 de lei, iar copiii sub șapte ani și persoanele cu handicap vor avea transport gratuit.

Sursa citată precizează că evenimente vor avea loc și în alte stațiuni de pe litoral. Astfel, în Eforie Sud, se desfășoară, între 1 – 3 mai, „Târgul colecționarilor Antica”. expoziția de antichități urmând să aibă loc în Parcul Primăriei și să fie deschisă între orele 8.00 – 20.00. În Eforie Nord, de 1 Mai, în Marina Eforie are loc „Sailors Open Day”, un eveniment cu tematică nautică, ce include plimbări pe mare, degustare de vinuri și un concert „Trupa Veche”.

În Marina Limanu, de lângă Mangalia, va avea loc „Yacht Party”, un eveniment cu temă nautică în cadrul căruia 200 de persoane vor merge pe mare, împărțiți în trei serii, pe tot parcursul zilei de 1 Mai.

Totodată, în Vama Veche, în zilele de 1 și 2 mai are loc „Fisheye Fest”, un festival de artă și pescuit.

La Năvodari, în Tabăra Delfinul, se desfășoară evenimentul „Manifest – 1 Mai muncitoresc”, în cadrul căruia vor cânta Express Junior, Panoramik, Hai Noroc, Cornel de la Navodari, Universal și vor interpreta dansuri populare românești ansambluri de copii din Năvodari, dar și bulgărești, Ansamblul Casei de Cultura din General Toshevo.

Președintele Asociației Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, a afirmat că cei peste 35.000 de turiști așteptați pe litoral în minivacanța de 1 Mai vor avea parte de multe evenimente.

„Mamaia are grad de ocupare de aproape 100% din capacitatea de cazare deschisă, în weekendul 1 – 3 mai. Așteptăm peste 35.000 de turiști pe întreg litoralul, mai ales la Mamaia, Eforie și Vama Veche – 2 Mai. Pregătim evenimente de atracție și am promovat foarte bine aceste evenimente. Cătălin Botezatu ne va însoți în paradă, ca ambasador onorific al litoralului românesc. Continuăm să promovăm litoralul și Delta Dunării și pe piețele externe, avem invitați din Turcia, Italia și Republica Moldova. Lansăm împreuna Litoral și Delta Dunarii 2015 și avem încredere că vom avea un sezon foarte bun!”, a precizat Corina Martin prin intermediul unui comunicat de presă.

Conform unui comunicat al Primăriei Mangalia, în perioada 30 aprilie – 3 mai, la Neptun are loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional Crazy Salsa Fest. Deschiderea oficială a sezonului va fi marcată de Caravana „Crazy Salsa Fest” și 1 Mai Tunning Fest”, unde aproximativ 80 de mașini tunate, zeci de motoare și două Tiruri în care vor dansa iubitorii de muzică latino vor defila din stațiunea Neptun până în Portul Turistic Mangalia.

La eveniment vor fi prezenți artiști din țară și străinătate, precum și trupe de copii de la mai multe școli de dans din România. Pe parcursul celor trei zile, festivalul va cuprinde mai multe evenimente de profil, la care vor participa peste 300 de dansatori. Astfel, vor avea loc show-uri, workshop-uri, party-uri și competiții, cursuri de dans susținute de instructori renumiți din țară și din străinătate. Cunoscuți MC cum ar fi Wilmark, Briggite Christine Preda sau Justinian Radu vor fi gazdele acestor spectacole pline de culoare și talent. Pe lângă dansatori de la cele mai renumite și premiate școli de dans din țară, la festivalul de salsa din acest an vor veni și artiști internaționali precum: Amneris-USA, Bersy Cortez – Malaga, Spania, Domenico Cinisi-Italia, Ivana&Roberto-Italia, Tedy&Mitko-Bulgaria, Denitsa Skuleva-Bulgaria, Lunaticas-Grecia.

Împătimiții de tuning și competiții auto vor avea parte și ei de zile pline de distracție, în perioada 1 – 3 Mai, la Mangalia. Asociația „Autocustoms” în colaborare cu Primăria Mangalia organizează evenimentul auto 1 Mai Tunning Fest, în Portul Turistic Mangalia.

Anul acesta, organizatorii propun o serie de concursuri de Car Audio, Tuning Auto & Moto, Drift, precum și demonstrații cu piloți profesioniști CNVC. Tot în ziua de 1 mai, Corala Bărbătească „Armonia” și Orchestra Folclorică „Muzica Divertis” vor concerta, la Casa de Cultură din Mangalia, într-un spectacol extraordinar de folclor și interpretare coral-instrumentală, se mai arată în comunicatul Primăriei Mangalia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata