Prima pagină » Magazin » Ce trebuie să faci ca să nu fii spionat prin intermediul telefonului sau laptopului

Ce trebuie să faci ca să nu fii spionat prin intermediul telefonului sau laptopului

Ce trebuie să faci ca să nu fii spionat prin intermediul telefonului sau laptopului
Specialiștii în IT averizează că putem fi spionați prin intermediul camerelor video a laptopurilor și chiar a telefoanelor mobile

Orice gadget, indiferent că este telefon mobil, tabletă sau notebook, care are cameră video, poate fi un mijloc ideal de urmărire și spionaj. Specialiștii în IT vorbesc despre un fenomen tot mai des întâlnit în rândul hackerilor care se pot folosi de camerele web pentru a pătrunde în intimitatea noastra. În plus, studiile din domeniul ar arătat că o cameră web descoperită reprezintă un atentat la viața privată, notează site-ul yoda.ro.

Un exemplu destul de bun cu privire la riscurile la care ne expunem atunci când lăsăm camerele web descoperite atunci când nu suntem într-o videoconferință este cazul unei școli din America. În 2010, s-a descoperit că webcam-urile laptopurilor ar fi realizat și salvat 30.000 de imagini deși acestea erau în stand by. Un alt exemplu în acest sens este cel al companiilor care închiriau laptopuri și care foloseau softuri care făceau capturi de ecran dar și imagini cu webcam-ul.

Specialiștii în securitate informatică ne sfătuiesc să lipim ceva peste camerele video de la laptop, tableta sau smartphone. Mikko Hypponen, unul dintre cei mai importanti specialisti in securitate de la F-Secure, foloseste leucoplast pentru laptopul său. Spune că îl dă jos doar atunci când are o videoconferință, după care îl pune la loc. „Sunt plătit să fiu paranoic. La ce vă așteptați?”, a declarat el.

Martin Muench, fondatorul FinSpy și FinFisher, folosește hârtie lipicioasă pentru a-și apăra intimitatea.

Mulți dintre producătorii de laptopuri au pus câte un LED care se aprinde atunci când camera e pornită. Nu vă bazați, însă, pe el, pentru ca cei care vor să pătrundă în intimitatea noastră știu cum să oprească un astfel de program.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi