Prima pagină » Magazin » Cel mai greu rol din viața Stelei Popescu: „Eram de nerecunoscut”

Cel mai greu rol din viața Stelei Popescu: „Eram de nerecunoscut”

Cel mai greu rol din viața Stelei Popescu: „Eram de nerecunoscut
Detalii pe Gândul.

„Veneam cu două ore înaintea tuturor la filmările pentru „Aniela” pentru ca eram de nerecunoscut și trebuia să mi se faca costumația și machiajul pentru personajul Coana Chiva. Pot să spun că eram de nerecunoscut cu perucă, basma și îmbrăcată în costum popular. M-am îndragostit de rolul din „Aniela” și n-a fost prea complicat să-l interpretez pentru că mi-a plăcut să joc roluri de compoziție. La „Revista” creionez diverse chipuri și mie mi-a plăcut să mă transform. Am avut multe puncte comune cu coana Chiva din „Aniela”, și vârsta, și autenticitatea vorbirii care este foarte importantă, eu fiind moldoveancă”, povestea actrița pentru click.ro în luna aprilie. 

Tot atunci, Stela Popescu a dat detalii despre familia sa, dezvăluind că are o fiică adoptată și că întotdeauna a avut o familie unită și echilibrată: „Am o fată care e înfiată, am luat-o de la 16 ani, ea e profesoară iar fiica ei este regizoare de film. Amândouă sunt oameni foarte buni. Mă încântă la ele că au echilibru, modestie și capacitatea de a se reânnoi tot timpul. Am fost o familie unită, fără excese. Și soțul meu, Mihai Maximilian, era un om serios Și harnic. Poate uneori o familie de așa natură îți dă posibilitatea să mergi mai departe cu mândrie, deși sunt cazuri în care copiii dezamăgesc părinții. Când e vorba de copii înfiați simt nevoia să spun că aceștia se dezvoltă datorită lor, dar și comunicarii pe care o au cu părinții”. 

Stela Popescu s-a stins din viață joi, la vârsta de 81 de ani. Actrița a jucat în peste 40 de filme și seriale, a apărut în reclame TV și a performat în mii de spectacole pentru Teatrul de Revistă Constantin Tănase. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
Unde este fetița Mădălinei Apostol? Mărturii tulburătoare: 'Miriam a asistat la una dintre tentativele mamei sale'
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
A găsit 2 miliarde de lire italiene puse la saltea de unchiul decedat. Banca refuză să le primească
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Digi24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Cancan.ro
Amanta și soția generalului sinucigaș, la cuțite. Partenera oficială a lui Dorin Ioniță își amenință rivala cu tribunalul
Ce se întâmplă doctore
3 zodii care își pot schimba radical direcția la final de septembrie. Decizii importante în dragoste, bani și carieră
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Cine a fost la un pas să devină soția regelui Carol I și regină a României?
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!