Prima pagină » Magazin » Cel mai râvnit burlac se căsătorește

Cel mai râvnit burlac se căsătorește

Cel mai râvnit burlac se căsătorește
George Clooney se va căsători cu avocata britanică Amal Alamuddin "în câteva săptămâni", iar ceremonia va avea loc la Veneția, potrivit declarațiilor făcute, duminică, de actorul american la Florența, în Italia, unde a participat la un eveniment caritabil, potrivit dailymail.co.uk.

Căsătoria lui George Clooney cu iubita sa, Amal Alamuddin, o avocată britanică de origine libaneză, în vârstă de 36 de ani, va avea loc la Veneția, în câteva săptămâni, potrivit declarațiilor actorului, și nu în regiunea Lacului Como, zonă a Italiei preferată de star, așa cum specula presa americană.

„Mi-am întâlnit viitoarea mireasă aici, în Italia, și mă voi căsători cu ea, în câteva săptămâni, la Veneția”, a declarat Clooney duminică, la Florența, unde a participat împreună cu viitoarea soție la o gală umanitară organizată în Palazzo Vecchio.

Potrivit presei tabloide, Amal Alamuddin va purta o rochie de mireasă marca Alexander McQueen, ea fiind văzută la sediul central al casei de modă, aceeași cu care a colaborat Kate Middleton pentru nunta cu prințul William.

În august, avocata britanică a depus actele necesare pentru obținerea permisiunii de a se căsători în afara țării, o procedură cerută de Marea Britanie tuturor cetățenilor săi care se căsătoresc în străinătate.

George Clooney și Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People.

George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relații de-a lungul anilor. Însă el nu a dat niciodată impresia că și-ar fi dorit să se mai implice într-o relație pe termen lung, după divorțul de actrița Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 și 1993.

Acesta a mai avut relații pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actrița italiană Elisabetta Canalis și cu actrița din serialul „Salvamarii/ Baywatch” Krista Allen.

Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internațional și drepturile omului. Ea a fost votată „cea mai sexy avocată din Londra” în 2013. Printre clienții acesteia s-a numărat și Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

Bogdan Enache, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ucraina introduce un nou model de luptă. Syrskyi afirmă că zonele controlate de ruși au fost recucerite
Digi24
Președinta CCR, Simina Tănăsescu, spune care au fost motivele pentru care s-au anulat alegerile prezidențiale din 2024
Cancan.ro
21 aprilie 2026: Ziua în care vreme o ia razna în București. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Prosport.ro
FOTO. L-a părăsit pe milionarul cu 35 de ani mai bătrân decât ea pentru că a înșelat-o cu prietena ei
Adevarul
Cine sunt cei cinci politicieni europeni care ar putea călca pe urmele lui Viktor Orbán într-o politică ostilă față de UE
Mediafax
Sursa neașteptată de sare care ar putea crește tensiunea arterială a milioane de oameni
Click
„L-am luat ca din oală pe bărbată-miu din pat”. Urgența care a alertat-o pe Theo Rose în timpul nopții
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Monica Gabor în prezent, după ce a dispărut din lumina reflectoarelor. Imaginea postată de Irina Columbeanu
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată și cât costă cortul pe roți. O combinație între cort gonflabil și remorcă
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce unele planete au mai mulți sateliți decât altele?