Prima pagină » Magazin » Cine este cel mai râvnit burlac din lume

Cine este cel mai râvnit burlac din lume

Cine este cel mai râvnit burlac din lume
Prințul Harry al Marii Britanii ocupă primul loc în topul celor mai râvniți burlaci din lume, alcătuit de revista americană Town & Country, informează femalefirst.co.uk.

Prințul în vârstă de 28 de ani – al treilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, după tatăl lui, prințul Charles, și fratele său mai mare, prințul Harry – i-a învins în acest clasament pe doi actori mari de la Hollywood, George Clooney și Jack Nicholson.

Prințul Harry se află în prezent într-o misiune militară în Afganistan, iar editorii revistei Town & Country au declarat despre nepotul suveranei britanice: „Fratele mai mic al prințului William flirtează și pilotează elicoptere Apache cu același aplomb. Îi place să se îmbrace bine – în absolut orice, chiar și în costumul lui Adam”.

„Habitatul natural” al prințului Harry a fost descris ca fiind cluburile de noapte din cartierul londonez exlusivist Mayfair, dar și peșterile din complexul Tora Bora.

Pe lista celor mai râvniți burlaci din lume se mai află câțiva prinți europeni, precum prințul Philippos al Greciei și al Danemarcei, nepotul actriței Grace Kelly – Pierre Rainier Stefano Casiraghi de Monaco, prințul Carl Philip al Suediei și prințul Amedeo al Belgiei.

Cei patru fii ai cântărețului Bryan Ferry – Merlin, Isaac, Otis și Tara – apar și ei în acest top, alături de Patrick, fiul actorului Arnold Schwarzenegger, și de Scott, fiul actorului Clint Eastwood.

Conor Kennedy, fostul iubit al cântăreței Taylor Swift, a fost și el inclus pe listă, alături de gemenii Tyler și Cameron Winklevoss și de veteranul de la Hollywood George Hamilton.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fritz, reacție după numirile de la ICR: O colaboratoare a lui Adrian Năstase și un colaborator al lui Călin Georgescu
Digi24
Verdict final în cazul dublei crime din Iași: Studentul marocan a scăpat de pedeapsa inițială. Cum a încercat să își acopere urmele
Cancan.ro
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Prosport.ro
„Am 2,03 metri înălțime și-mi place să fac dragoste”. Jucătoarea vinde imagini cu ea
Adevarul
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Mediafax
Cea mai nebună stradă! Oamenii se leagă de stâlpi să nu cadă
Click
Ospăț princiar! Cine l-a răsfățat pe Irinel Columbeanu cu tort, caracatiță și cârnăciori oltenești, de ziua lui. A fost invitată și asistenta medicală: „Nu l-a scăpat din ochi!”
Digi24
Prima reacție a Kremlinului după ce Ucraina a atacat Sankt Petersburg chiar în timpul Forumului la care trebuie să participe și Putin
Cancan.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Horoscop chinezesc iunie 2026. Zodiile care atrag ghinionul și trec printr-o perioadă complicată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Descopera.ro
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Descopera.ro
Smaraldele din mormintele conducătorilor din Panama au venit din Columbia